VIDEO Balotelli nu se potolește!** Vezi gestul incredibil făcut de italian în partida cu LA Galaxy

Managerul echipei Manchester City, Roberto Mancini, l-a pedepsit
pe atacantul Mario Balotelli, după un gest incredibil al
jucătorului făcut în timpul meciului amial cu LA Galaxy, informează
site-ul football365.com.

În minutul 30 al partidei, la scorul de 1-0 pentru englezi,
atacantul a scăpat singur cu portarul advers, însă în loc să șuteze
spre poartă, a preferat un artificiu tehnic care poate fi văzut în
curtea școlii și a ratat, trimițând cu călcâiul pe lângă poartă.
Această ratare i-a scos din minți pe colegii săi, dar și pe
Mancini, care l-a înlocuit imediat pe Balotelli.

Chiar dacă marcase, în minutul 23, din penalti, atacantul a fost
schimbat și certat serios de Mancini, însă din gesturile acestuia
se poate vedea că nu a înțeles cu ce a greșit.

„Sper ca această întâmplare să fi fost o lecție pentru
el. În fotbal trebuie să fii mereu profesionist și serios, iar în
acel moment nu a demonstrat asta. Dacă ești serios, poți juca toate
cele 90 de minute, dacă nu, atunci poți sta pe bancă lângă mine.
Trebuie să conștientizeze că este nevoie de un comportament
exemplar tot timpul, nu doar într-o finală sau
semifinală”
, a spus Mancini, care nu a vrut să dezvăluie
ce i-a spus Balotelli în momentul în care a fost schimbat.

Partida dintre LA Galaxy și Manchester City a fost câștigată la
penalti-uri de englezi, scor 7-6, după ce la finalul celor 90 de
minute, scorul a fost 1-1.

Publicat: 25 07. 2011, 09:30
Actualizat: 25 07. 2011, 09:31