Victorie la lovituri de departajare pentru echipa lui Costel Gâlcă în Cupa Danemarcei! Vejle a învins greu pe modesta Brandbard

Costel Galca

Vejle Boldklub, formația pregătită de Costel Gâlcă și de Dumitru Uzunea, a învins miercuri seară, la lovituri de departajare, scor 4-2, pe Branbard, în Cupa Danemarcei. La finalul timpului regulamentar scorul a fost 2-2.

Vejle a marcat prin Sojberg Horub (min. 42 și 81), iar gazdele prin Yanga (min. 25) și Briggs (min. 90+5). Elevii lui Costel Gâlcă au transformat patru din patru lovituri de departajare, în timp ce adversarii lor au ratat două din patru.

În campionat, Vejle Boldklub e pe locul 5 în clasament, la trei puncte de liderul Soderjyske. Etapa următoare, Vejle joacă acasă cu Brondby, locul 4 în clasament, duminică 22 noiembrie, de la ora 19.00.

Costel Gâlcă e cu Vejle pe locul 5 în Danemarca. De asemenea, merge mai departe în Cupă

Vejle Boldklub a ajuns pe locul 5 din 12 echipe, adunând până acum 16 puncte (2-4 cu Aarhus, 4-1 cu Sonderjyske, 2-2 cu FC Copenhaga, 1-0 cu Odense, 3-2 cu Lyngby, 3-1 cu Aalborg și 0-3 cu Randers). De asemenea, Vejle a învins în deplasare, scor 3-0 (1-0), pe Hobro, în primul tur al Cupei Danemarcei, iar acum a trecut de Branbard, formație din a treia ligă daneză.

Antrenorul Costel Gâlcă a promovat matematic cu Vejle Boldklub în prima ligă daneză, cu două etape înainte de final în vara anului 2020, după ce în 2019 retrogradase la doar trei luni de la preluarea echipei.

Vejle a câştigat patru şi a pierdut două dintre amicalele disputate în vară, înainte de startul campionatului. A învins în ultimele trei meciuri de pregătire, cu Sydvest, Nordsjaelland şi Randers.

Vejle Boldklub este un club fondat în 1891 și a reușit să cucerească titlul de 5 ori în Danemarca și să cucerească Cupa de 6 ori.

Publicat: 12 11. 2020, 06:50
Actualizat: 12 11. 2020, 09:04