Vești proaste pentru Cristi Chivu! Când ar putea să revină Marcus Thuram la Inter
Cristi Chivu a aflat când ar putea reveni pe teren Marcus Thuram, iar veștile nu sunt tocmai foarte bune pentru român.
Concret, tehnicianul lui Inter nu se va putea baza pe serviciile atacantului francez nici în următoarele două meciuri.
Vești proaste pentru Cristi Chivu! Când ar putea să revină Marcus Thuram la Inter
Pentru formația lui Cristi Chivu urmează două meciuri foarte importante, iar antrenorul român vrea să continue parcursul excelent din perioada recentă.
Sâmbătă, pe 18 octombrie, Inter o va întâlni pe AS Roma, în deplasare, iar marți, pe 22 octombrie, milanezii vor face deplasarea în Belgia, pentru meciul din Champions League cu Union Saint-Gilloise.
În niciunul din acest meciuri nu se va putea baza Cristi Chivu pe Marcus Thuram, accidentat la bicepsul femural. Recuperarea decurge conform planului, însă șansele ca Thuram să fie gata în timp util sunt foarte mici.
Toate semnele arată că obiectivul realist este revenirea pe 25 octombrie, în meciul cu Napoli. Thuram își dorește să fie atunci 100% pregătit, fără frică de o recidivă, potrivit Gazzetta dello Sport.
- 75 de milioane de euro este cota de piață a lui Marcus Thuram, potrivit evaluării făcute de portalul de specialitate Transfermarkt.com
Cristi Chivu l-a impresionat pe Henrikh Mkhitaryan. Ce a spus starul lui Inter despre tehnicianul român
Henrikh Mkhitaryan, starul celor de la Inter, a vorbit la superlativ despre Cristi Chivu. Cei doi au o relație foarte apropiată, iar mijlocașul din Armenia consideră că tehnicianul român a schimbat mentalitatea echipei, jocul fiind unul mult mai direct acum.
„Chiar dacă unele lucruri seamănă, ceea ce facem acum cu Chivu e diferit de munca depusă cu Inzaghi. Din punct de vedere tactic, jocul este ceva mai direct, încercăm să finalizăm fazele cât mai repede, cu mai multă agresivitate.
Totuși, depinde și de adversar, nu întotdeauna ai spațiu. Trebuie să știi când și cum să o faci. Sunt detalii, dar tocmai aceste detalii fac diferența.
Este încă devreme, lucrăm împreună doar de câteva luni, dar îmi place atenția lui pentru fiecare detaliu. Este foarte meticulos, o calitate a antrenorilor mari. Antrenamentele cu el sunt intense și chiar distractive”, a declarat Henrikh Mkhitaryan, potrivit Gazzetta dello Sport.