Veşti extraordinare pentru Radu Drăguşin şi Andrei Rațiu. Cele două transferuri pe care le vrea Real Madrid le influențează carierele
Radu Drăgușin a primit o veste extraordinară din partea presei britanice. Tottenham ar urma să-l cedeze pe Cristian Romero la Real Madrid în această vară.
Mutarea i-ar putea oferi românului oportunitatea de a deveni titular în centrul defensivei după ce se va recupera complet. Andrei Rațiu are, de asemenea, motive de bucurie, căci formația de pe Santiago Bernabeu este interesată și de Pedro Porro.
Real Madrid țintește două staruri de la Tottenham. Vești foarte bune pentru Radu Drăgușin și Andrei Rațiu
Potrivit teamtalk.com, Cristian Romero este prima variantă a „galacticilor” pentru întărirea postului de fundaș central. Rămâne de văzut, însă, cum vor decurge negocierile.
Contractul cu Tottenham expiră abia în vara lui 2027, iar conducerea nu pare dispusă să-l cedeze pentru o sumă sub pragul de 60 de milioane de lire sterline (n.r. peste 70 de milioane de euro). Nici argentinianul nu și-ar dori neapărat să plece, deși a avut prestații fluctuante în actuala stagiune.
De partea cealaltă, Pedro Perro ar putea ajunge la Madrid doar dacă va pica transferul lui Trent Alexander Arnold de la Liverpool. Acesta se pregătește să devină liber, având în vedere că angajamentul expiră în vară.
Transferul i-ar pune pe cei de la Tottenham în situația de a căuta întăriri pentru flancul drept al apărării. Principala țintă ar putea fi chiar Andrei Rațiu, care se află și în atenția celor de la Real Madrid.
Se anunță, de altfel, o bătălie strânsă, întrucât eternele rivale Barcelona și Atletico Madrid vor intra la rândul lor în cursă. Va avea câștig de cauză echipa care va pune pe masă suma cerută de Rayo Vallecano: 25 de milioane de euro.
Marele regret al lui Radu Drăgușin: „Îi pare foarte rău”
În urma accidentării grave pe care a suferit-o, Radu Drăgușin nu va rata doar restul stagiunii, ci și primele meciuri ale naționalei României din cursa pentru calificarea la Campionatul Mondial de anul viitor. Acestea reprezintă, potrivit mamei sale, cel mai mare regret, dar va reveni pe teren mult mai puternic.
„Orice accidentare este grea şi vine, cum îmi spunea cineva: «Mamă, a venit fix când nu trebuia». Nu, o accidentare nu vine niciodată când trebuie. Se recuperează, sunt semne bune ale recuperării genunchiului. Nu este umflat, se duce la teren în fiecare zi şi, cu siguranţă, va reveni şi mai puternic decât a fost. Este foarte motivat şi aşteaptă cu nerăbdare.
Îi pare foarte rău că o să rateze nişte meciuri cu echipa naţională. Şi-ar fi dorit foarte mult să participe, dar viaţa merge înainte şi cu siguranţă o să fie la Mondial, Doamne, Ajută. A fost operat de un medic celebru, a fost şi medicul lui Ianis şi sunt convinsă că a făcut o lucrare minunată”, a declarat Svetlana Drăgușin pentru sport.ro.