OFICIAL | Valentin Mihăilă a fost transferat de Parma! Anunțul făcut de Universitatea Craiova: „The Golden Boy va juca în Serie A!”

Valentin Mihăilă a fost transferat de Parma
Vezi galeria foto - 4 poze

Universitatea Craiova a anunțat, printr-un comunicat oficial, că Valentin Mihăilă a fost transferat de Parma, în Serie A. Formația olteană urmează să obțină 8.5 milioane de euro de pe urma acestei mutări.

Valentin Mihăilă este un produs al Universității Craiova, iar, în vara lui 2018, a fost adus, de la juniori, la prima echipă.

Valentin Mihăilă a fost transferat de Parma

Odată cu transferul la Parma, Valentin Mihăilă devine al treilea cel scump jucător plecat din fotbalul românesc. Acesta a semnat, cu formația din Serie A, un contract valabil cinci ani, iar Craiova ar urma să primească, de la Parma, 8.5 milioane de euro, în urma acestei mutări.

„The Golden Boy Valentin Mihăilă va juca în Serie A la Parma Calcio 1913 și va duce întotdeauna cu el toată dragostea suporterilor Universității Craiova.

Suntem mândri că la 20 de ani devine unul dintre cei mai valoroși tineri jucători plecați din Europa de Est într-un campionat din Big Four”, se arată în comunicatul emis de Universitatea Craiova.

Adi Mutu, sunat de antrenorul echipei Parma, înainte ca italienii să plătească o avere pentru Mihăilă

Mihăilă s-a transferat la o echipă pe care Adi Mutu o cunoaște bine. „Briliantul” a avut un an senzațional la Parma și după ce a marcat 18 goluri în Serie A, în 2003, s-a transferat la Chelsea. 22,5 milioane de euro a costat afacerea.

Adrian Mutu a dezvăluit că a fost sunat de antrenorii de la Juventus, Fiorentina și Parma. Au vrut să afle informații despre Radu Drăgușin, Louis Munteanu și Valentin Mihăilă.

„De acum încolo depinde de ei pentru că au concurență. Dacă de aici au plecat ca fiind jucătorii cei mai importanți din echipă și anumite lucruri treceau cu vederea, acolo este mai greu. Sunt jucători care abia așteptă să intre în locul lor, iar concurența este mare… foarte dură.

Trebuie să reziste concurenței pe termen lung, iar aici se face diferența. Să reziști atât de mult este mai greu. Eu am încredere în ei. Trebuie să ai ambiție din toate punctele de vedere. Dacă nu te concentrezi pe fotbal îți piezi locul”, a declarat Adrian Mutu, în exclusvitate pentru ProSport, cu câteva ore înainte de transferul lui Mihăilă.

Publicat: 05 10. 2020, 11:01
Actualizat: 05 10. 2020, 11:04