Unstoppable! Adam Nemec îi face pe dinamoviști să-l regrete și mai mult: performanța mare reușită la noua echipă

Fostul atacant al celor de la Dinamo, Adam Nemec (33 de ani) s-a despărțit de clubul din Ștefan cel Mare în vara acestui an și a ales să plece în Cipru, chiar dacă a fost mai mult timp în atenția celor de la FCSB.

Legitimat la Pafos, formația care ocupă locul nouă în prima ligă din Cipru, atacantul slovac a marcat șase goluri în cele 12 etape de până acum adică jumătate din golurile marcate de Pafos în acest sezon.

Nemec a fost decisiv pentru echipa sa în patru partide din acest sezon, prima oară pe terenul celor de la Omonia Nicosia, unde și-a trecut în cont o „dublă” și a adus victoria echipei sale, scor 4-2. Apoi pe teren propriu, împotriva celor de la Paralimni, respectiv AEK Larnaca, ambele partide terminându-se cu același rezultat, scor 1-0, prin golurile marcate de fostul atacant al lui Dinamo. În ultima etapă, Nemec a marcat un gol pentru echipa sa în remiza de pe terenul celor de la Anorthosis, scor 2-2.

Sâmbătă, Pafos va juca pe teren propriu, împotriva celor de la Apollon, echipa de pe locul trei în prima ligă din Cipru. Dubnica, Zilina, Aue, Genk, Kaiserslautern, Ingolstadt, Union Berlin, New York City, Willem II și Dinamo sunt cluburile din CV-ul lui Adam Nemec. În cei doi ani petrecuți în România, slovacul și-a trecut în palmares Cupa Ligii, în tricoul „câinilor”.

Publicat: 22 12. 2018, 17:11
Actualizat: 22 12. 2018, 17:12