Ungaria a ratat Mondialul și e gata să taie în carne vie, iar selecționerul Rossi e pe făraș: „Discutăm chiar azi!”
Naționala Ungariei a suferit o adevărată dramă în această după-amiază și pot exista repercursiuni asupra selecționerului Rossi.
O situație incredibilă a avut loc în duelul Ungaria – Irlanda 2-3. Nimeni nu se mai aștepta ca irlandezii să întoarcă scorul după ce au fost conduși timp de 80 de minute. Au făcut remontada pe final și chiar cu câteva secunde rămase din meci au dat lovitura decisivă și le-au luat locul ungurilor la baraj.
Selecționerul Marco Rossi nu pare să mai aibă viitor pe banca maghiarilor după ce a ratat calificarea la Campionatul Mondial din SUA.
Viitorul lui Marco Rossi ar putea fi decis chiar azi: „Vom vedea în ce direcție vom merge”
Toată Ungaria e în șoc după ce naționala a scăpat printre degete calificarea la baraj chiar la ultima fază a meciului. Mulți îl consideră vinovat pe selecționer că a tratat mult prea defensiv finalul meciului și le-a dat șansa oaspeților să profite de avantajul posesiei.
Marco Rossi a vorbit la finalul jocului despre stările prin care a trecut în cele 90 de minute. A anunțat că va avea o discuție chiar azi cu conducerea la capătul căreia s-ar putea decide dacă va mai continua sau nu pe banca tehnică. Și-a asumat întreaga răspundere pentru ce s-a întâmplat în această după-amiază.
„Le-am spus băieților că nu-i pot învinovăți pentru nimic. Astăzi discutăm și cu conducerea să vedem în ce direcție ar trebui să mergem mai departe. A devenit cert că nu vom mai fi la Cupa Mondială și trebuie să evaluăm situația.
E greu să mă gândesc acum la viitor, la următoarele meciuri. Sunt antrenorul principal al echipei naționale de ceva vreme și trebuie să spun că acesta este momentul în care mă simt cel mai rău de când sunt selecționer. Bineînțeles, nu caut un alibi sau o explicație, eu sunt principalul responsabil și sunt foarte trist”, a spus Rossi, conform nemzetisport.hu.
Ultima participare a avut loc acum 39 de ani
La fel ca românii, maghiarii așteaptă de foarte multă vreme să mai participe la Cupa Mondială. Marco Rossi are la dispoziție o echipă puternică care ar fi avut mari șanse să meargă la Mondialul din SUA, în condițiile în care ar fi fost în prima urnă valorică la baraj.
Ar fi putut întâlni chiar România, națională care va fi în ultima urnă valorică și care se va lupta pentru ultimele bilete la Mondial cu Italia, Polonia, Turcia sau Scoția (națională care i-a luat locul Ungariei).