„Un pas în spate în lupta împotriva corupției”. Decizie controversată luată de FIFA: doi membri importanți sunt vizați direct

Federația Internațională de Fotbal a decis să nu prelungească mandatul șefului Comisiei de Etică, Hans-Joachim Eckert, și investigatorului Cornel Borbely, cei doi având un rol important în sancționarea fostului președinte al forului, Sepp Blatter, suspendat din activitățile fotbalistice, scrie BBC.

  • Oficialii forului de conducere al fotbalului le-au recomandat membrilor să nu-i voteze pe cei doi la Congresul care va avea loc, joi, 11 mai, în Bahrain.

Jurnaliștii britanici scriu că investigatorul Cornel Borbely a catalogat decizia forului de la Zurich drept „un pas în spate în lupta împotriva corupției” din cadrul FIFA. El a precizat că la comisie sunt analizate „sute de cazuri” de posibile încălcări ale codului de etică, unele vizând membri importanți ai FIFA, iar alte „câteva sute” fiind în procedura de analiză.

FIFA îi vrea, în locul celor doi, pe Maria Claudia Rojas din (Columbia) și Vassilios Skouris (Grecia). Sepp Blatter a fost președintele FIFA timp de 17 ani, până spre sfârșitul anului 2015, când a fost suspendat pentru implicarea în scandalul de corupție din cadrul forului mondial. El a fost suspendat opt ani din orice activitate legată de fotbal în decembrie 2015, mai apoi suspendarea fiindu-i redusă la șase ani, precum cea a lui Michel Platini, fostul președinte al UEFA.

Publicat: 10 05. 2017, 22:18
Actualizat: 10 05. 2017, 22:19