Un deputat a cerut peste 600.000 de euro pentru studiul de fezabilitate al viitorului stadion „Arena Națională” și moldovenii au răbufnit: „Cheltuiți banii noștri mai rațional”
Suma cerută de un deputat pentru studiul de fezabilitate a unei noi „Arene Naționale” a stârnit un val de reacții dure dat fiind faptul că țara are un deficit record de 21 de miliarde de lei.
Deputatul PAS Maxim Potîrnache a anunțat că a cerut alocarea a 12 milioane de lei (600.000 de euro) pentru studiul de fezabilitate a viitoarei arene pe care va evolua naționala Moldovei.
A depus deja un amendament la proiectul Legii bugetului pentru 2026 și așteaptă un răspuns favorabil din partea Ministerului Finanțelor pentru aprobarea sumei aspru criticate de alți colegi din Parlament, dar și de cetățeni nemulțumiți că prioritățile parlamentarilor sunt diferite față de nevoile principale ale moldovenilor.
Moldova se pregătește să construiască o „bijuterie” pe care să evolueze echipa națională
Un parlamentar din Moldova a anunțat pe internet că a depus un amendament pentru acordarea a 600.000 de euro din bugetul de stat care ar permite startul unui studiu de fezabilitate pentru o nouă arenă ultra-modernă în Moldova.
„Am depus un amendament la proiectul Legii bugetului pentru 2026. Urmează să primim acceptul de la Ministerul Finanțelor, după care vom vota Legea bugetului în lectura a II-a. Studiul de fezabilitate este o un document, o hârtie de turnesol a unui obiectiv de infrastructură majoră, precum este Stadionul Național. El ne va arăta costul total al proiectului, capacitatea necesară de locuri pe stadion, timpii de construcție și cel mai important – metoda optimă de finanțare a acestui proiect”, a transmis Maxim Potîrnache pe Facebook.
Potrivit amendamentului semnat de Radu Marian, Lilian Carp și Victoria Belous, se dorește dezvoltarea unui stadion modern de categorie internațională, care va permite organizarea și a altor tipuri de evenimente, nu doar cele sportive. La fel ca „Arena Națională” din București, moldovenii vor să aibă un stadion modern pe care să se poată desfășura concerte, manifestări culturale și ceremonii naționale pe lângă competițiile sportive.
Critici dure din partea internauților la adresa acestei inițiative: „Nu va fi nicio arenă”
Moldovenii nu par încântați de această idee într-o perioadă în care țara nu traversează o perioadă economică prea bună. Deficitul bugetar a ajuns la 21 de miliarde de lei.
„Deficitul bugetar este, totuși cu ce minte guvernează ei și ce priorități au? Adică pentru compensări la tarife mari bani nu-s, pentru studii de nimic se găsesc”, „Și numai asta costă 12 000 000 lei?”, „Nu va fi nicio arenă.”, „Până la Arena / Stadion Național investiți în ăstea de pe lângă școli, cheltuiți banii noștri mai rațional”, sau „Orice investiție în Moldova este binevenită, dar Chișinăul a avut Stadion Republican și așa repede se uită că s-a înstrăinat practic centrul capitalei…se pune întrebarea, ce mecanisme de finanțare se caută?” sunt doar câteva din comentariile acide la adresa acestei inițiative.