Un club din Europa pune pe masă 200.000.000 de euro pentru transferul lui Vinicius de la Real Madrid

Foto: Mediafax foto 20.03.2025
Vezi galeria foto - 3 poze

Un club european este dispus să plătească 200.000.000 de euro pentru brazilianul Vinicius Junior, starul celor de la Real Madrid care se află în lotul ibericilor din 2018.

Manchester United a venit cu o ofertă importantă pentru Vinicius, însă are și o condiție, potrivit presei spaniole. „Diavolii se află în partea a doua a clasamentului Premier League, pe locul 13, iar Vinicius este considerat liderul de care este nevoie pentru ca echipa să revină în top.

Vinicius e dorit de Manchester United

După ce a ratat cucerirea „Balonului de Aur”, jocul lui Vinicius a avut de suferit și anumite incidente nepotrivite au atras atenția asupra sa. Recent, a avut o reacție nervoasă față de antrenorul Ancelotti

Dar, au existat huiduieli la adresa sa chiar pe Bernabeu, în urma unor acțiuni nereușite, iar relația cu cei de la Real Madrid nu pare cea mai bună. În ultimele săptămâni, Vinicius a negociat cu ibericii, dar nu s-a ajuns la un acord privind prelungirea contractului și mai multe echipe l-au luat în „vizor” pe brazilianul care are o cotă de piață de 200.000.000 de euro. Cluburile interesate sunt din campionatul saudit, dar și din Premier League.

Manchester United este dispusă să ofere această sumă, dar pentru a se concretiza transferul există o condiție foarte importantă, să câștige Europe League. Astfel, banii primiți de la UEFA le-ar permite britanicilor să nu încalce fair-play-ul financiar. Mai mult decât atât, ar putea ajunge în Liga Campionilor, care este o condiție de bază ca Vinicius să accepte un transfer.

Pe de altă parte, Real Madrid nu este dispusă să ia în considerare nicio ofertă pentru Vinicius, care are o clauză de reziliere uriașă, de 1.000.000.000 de euro.

  • Real Madrid se află pe locul secund în clasamentul LaLiga, cu 63 de puncte, la patru puncte în spatele liderului, FC Barcelona, și cu trei puncte în fața urmăritoarei, Atletico Madrid
  • În etapa 31 din LaLiga, Real Madrid va juca, în deplasare, cu Alaves, ocupanta locului 17 (30 de puncte), chiar deasupra zonei retrogradabile

Manchester United, în sferturile de finală ale Europa League. Când au loc meciurile

În Europa League, Manchester United s-a calificat în sferturile de finală, după ce a trecut de Real Sociedad (1-1, 4-1). În sferturi, Manchester United, a treia favorită a competiție, se va confrunta cu Olympique Lyon, echipa care a învins FCSB (3-1, 4-0).

Meciul tur este programat joi, 10 aprilie, de la ora 22:00, pe terenul francezilor, iar returul are loc la 17 aprilie, ora 22:00.

Celelalte meciuri ale sferturilor sunt: Tottenham – Frankfurt, Bodo Glimt – Lazio și Rangers – Athletico Bilbao. De asemenea, se joacă la 10 aprilie și 17 aprilie, de la ora 22:00 (ora României).

Publicat: 08 04. 2025, 13:43