Umilință după umilință pentru fanii lui Schalke! Cu ce avion au fost nevoiți să se întoarcă acasă după 0-7 cu Manchester City

Schalke 04 a fost învinsă categoric de Manchester City, marți, în returul optimilor de finală din Liga Campionilor, scor 0-7 (2-10, la general), însă fanii echipei germane au mai trăit o umilință la întoarcerea acasă.

Eurowings, compania aeriană care a asigurat transportul fanilor, le-a pus la dispoziție avionul celor de la Borussia Dortmund, scrie ruhr24.de. Potrivit sursei citate, mulți dintre ei au refuzat categoric să se întoarcă acasă cu avionul care purta însemnele marei rivale, însă aproximativ 100 au ales să plece cu acesta.

La două zile după umilința din Liga Campionilor, antrenorul Domenico Tedesco a fost demis de clubul german. Nici în campionat nu este mai bună situația lui Schalke, care ocupă locul 14, cu 23 de puncte, la patru lungimi de locul care duce la baraj.

Publicat: 15 03. 2019, 17:33
Actualizat: 15 03. 2019, 17:34