ULTIMA ORĂ | Marius Șumudică și-a anunțat demisia de la Rizespor: „Nu vreau să-mi pierd viața! E un dezacord între mine și echipă!”

Marius Sumudica vorbeste despre plecarea de la Rizespor
Vezi galeria foto - 8 poze

Marius Șumudică și-a anunțat demisia după eșecul cu Kayserispor, 1-2. Antrenorul nu are nicio victorie în cele opt meciuri pe banca lui Rizespor, iar suporterii au început să îl conteste.

Marius Șumudică a anunțat că ia în calcul plecarea de la Rizespor. Antrenorul român a pierdut și cu Kayseri, 1-2, și rămâne fără victorie după ce s-a despărțit de Gaziantep.

Scurtul mandat al lui Șumudică pe banca lui Rizespor a fost unul foarte tumultuos. Deși a antrenat doar opt meciuri, și-a anunțat plecarea în trei rânduri.

Marius Șumudică, declarație clară despre despărțirea de Rizespor: „O schimbare va fi bună! E un dezacord între mine și echipă!”

„Voi avea o întâlnire cu conducerea în cursul săptămânii. Poate că o schimbare de sânge va fi bună pentru echipă. Cred că suntem astăzi la răscruce. Există un dezacord între echipă și mine. M-am îmbolnăvit de stres, nu vreau să-mi pierd viața pe bancă”, sunt primele cuvinte ale lui Șumudică după eșecul cu Kayseri.

2021 nu le-a priit românilor în Turcia. Și Dan Petrescu a plecat de la Kayserispor tot după opt meciuri pe banca fostei echipe a lui Marius Șumudică.

Fostul antrenor al lui CFR Cluj a înregistrat doar două victorii, trei remize și trei eșecuri.

Șumudică a vorbit despre demisie și după remiza din etapa trecută, 0-0 cu Sivaspor: „Trăiesc pentru fotbal, dar aici nu am putut lucra. Am un contract, dar dacă nu sunt fericiți, ne așezăm la masă și vorbim. Dacă Mourinho ar veni aici, nu ar avea succes”, a declarat antrenorul.

Nu va fi deloc uşor, dar am luat decizia să mă duc pentru că îmi plac provocările. Merg să muncesc, o fac cu drag pentru că îmi place fotbalul, chiar dacă pare o aventură.

Îmi doresc să reuşesc, am mare încredere că ne vom salva de la retrogradare, iar anul viitor se vom lupa pentru a fi între primele 10 echipe din campionatul Turciei
Marius Șumudică, după numirea la Rizespor

Publicat: 03 03. 2021, 20:49
Actualizat: 03 03. 2021, 21:07