Turcia e zdrobită de scandalul pariurilor: fotbalişti de la Beşiktaş şi Galatasaray sunt anchetați pentru implicare!
Turcia este lovită crunt de scandalul pariurilor, printre cei anchetați regăsindu-se fotbaliști de la granzii Galatasaray și Beșiktaș.
În total sunt 1.024 de jucători anchetați de Consiliului Disciplinar al Fotbalului Profesionist, dintre care 27 sunt componenți ai echipelor din prima ligă.
Scandalul pariurilor lovește crunt fotbalul din Turcia. Jucători de la Beşiktaş şi Galatasaray se află printre cei 1.024 de persoane anchetate
Fotbalul de pe malul Bosforului este lovit teribil de scandalul pariurilor. Printre cei anchetați se regăsesc oficiali, arbitri și fotbaliști de la campioana Galatasaray, dar și de la Beșiktaș.
Printre numele sonore se numără Metehan Baltaci și Eren Elmali (Galatasaray), Ersin Destanoglu și Necip Uysal (Besiktaș), Boran Bașkan și Salih Malkocoglu (Trabzonspor).
Sunt peste 1.000 de jucători anchetați și suspendați de Consiliului Disciplinar al Fotbalului Profesionist, iar 27 dintre ei evoluează în prima ligă.
Luni, autoritățile au reținut deja opt persoane, între care se regăsește și Murat Ozkaya, președintele lui Eyupspșor, echipă la care evoluează și internaționalul român Denis Drăguș, împrumutat de la Trabzonspor.
Apel disperat la UEFA
Federația Turcă a solicitat la FIFA o perioadă suplimentară de 15 zile de mercato de iarnă, astfel încât grupările să poată să-și completeze loturile afectate de suspendări.
Mai mult decât atât, meciurile din liga a treia au fost amânate pentru două săptămâni, în timp ce SuperLig și eșalonul secund își vor continua programul stabilit.
Mega-scandalul a debutat la sfârșitul lunii trecute, când președintele TFF, Ibrahim Haciosmanoglu, a dezvăluit că 152 de arbitri ar fi implicați în activități de pariere. Printre aceștia se află și Zorbay Kucuk, arbitru activ în Superligă.
Comisia de Disciplină a TFF a anunțat sancţiuni de la 8 la 12 luni pentru 149 de oficiali pentru implicarea în pariuri. Totodată, preşedintele TFF, Ibrahim Haciosmanoglu, a caracterizat situația de față ca „o criză majoră a fotbalului din Turcia”.
Ancheta a scos la iveală faptul că 371 din cei 571 de arbitri din ligile profesioniste de fotbal din Turcia au conturi la pariuri, iar 152 dintre ei pariază la „foc automat”.
Unul dintre aceștia a operat nu mai puţin de 18.227 de pariuri, iar 42 de arbitri au pariat fiecare pe mai mult de o mie de meciuri de fotbal, în timp ce alții au fost identificaţi că au pariat o singură dată.
Autoritățile anunță că ancheta este în dinamică și că lista jucătorilor și a oficialilor implicați va fi actualizată atunci când vor ieși la iveală noi dovezi.