Transferul lui Denis Drăguș la FCSB, aproape imposibil. Românul a luat o decizie care îl va dezamăgi total pe Gigi Becali

FOTO: Profimedia 13.04.2025
Vezi galeria foto - 4 poze

Finanțatorul FCSB s-a arătat dispus să ofere 2,5 milioane de euro pentru transferul lui Denis Drăguș, dar atacantul a luat o decizie care îl va dezamăgi pe omul de afaceri.

Internaționalul Denis Drăguș, legitimat la Trabzonspor, nu vrea să revină în Superligă, unde ultima oară a evoluat la Viitorul, în perioada 2017-2019.

Potrivit presei din Turcia, Drăguș luptă pentru a-și păstra postul în formația antrenată de Fatih Tekke.

Drăguș vrea să rămână titular la Trabzonspor

Denis Drăguș a fost transferat anul trecut în Superlig, în schimbul a 1,7 milioane de euro, de la Standard Liege și și-a arătat dorința de a rămâne în campionatul Turciei, contractul său expirând în vara lui 2028.

Internaționalul român a mai evoluat și în trecut în Superlig, în sezonul 2023-2024, când a fost împrumutat de către belgieni.

  • Cota de piață a lui Drăguș este de 3,8 milioane de euro, potrivit Transfermarkt. În acest moment se află pe locul 11 în clasamentul celor mai valoroși jucători români

Drăguș a fost titular în meciul cu Fenerbahce și a marcat singurul gol al echipei sale (scor 4-1), fiind notat de Sofascore cu 6,8.

„Și-a susținut echipa în rolul de atacant și și-a înfrumusețaat prestația cu golul marcat. S-a văzut că jucătorul, care vrea să păstreze tricoul primului 11, a fost implicat și la antrenamente”, au mai notat jurnaliștii turci.

Pentru Drăguș a fost al treilea gol marcat pentru Trabzonspor, din care două în Superlig.

Altfel, Marius Șumudică, nașul lui Drăguș, dar și fostul său antrenor pe vremea în care era la Gaziantep, a avut cuvinte doar cuvinte de laudă la adresa atacantului, scrie Digi Sport.

Finul lui Șumudică, „starul din Superlig”

Presa din Turcia a precizat că Drăguș este „starul din Superlig”. „Șumudică l-a apărat pe starul din Superlig. Antrenorul Marius Șumudică, care a pregătit în Turcia pe Kayserispor, Gaziantep FK, Caykur Rizespor și Yeni Malatyaspor, a intervenit în apărarea vedetei lui Trabzonspor, Denis Drăguș. Fotbalistul român Denis Drăguș, care a fost ținta criticilor din cauza prestațiilor sale sub așteptări la Trabzonspor, a răsuflat ușurat marcând singurul gol al echipei sale în meciul cu Fenerbahce, pierdut cu 4-1. Fostul antrenor al lui Drăguș, care îi este și naș, Marius Șumudică, i-a luat partea”, au scris turcii de la ajansspor.

  • Trabzonspor se află pe locul 12, cu 36 de puncte (nouă victorii, nouă egaluri și zece înfrângeri). Liderul din Superlig este Galatasaray (74 p), iar podiumul este completat de Fenerbahce (68 p) și Samsunspor (51 de puncte)
  • Duminică, 13 aprilie, Trabzonspor va juca, pe teren propriu, cu Rizespor (locul 14)
Publicat: 13 04. 2025, 12:04