Transferul bombă al lui Ionuț Radu în Premier League, anunțat de Fabrizio Romano! La ce echipă va juca internaționalul român: „A ajuns la un acord cu Inter”

Ionuț Radu (26 de ani) urmează să prindă un transfer bombă în Premier League, informație confirmată de celebrul jurnalist italian Fabrizio Romano. Goalkeeperul român o va părăsi pe Inter Milano din nou.

Transferul bombă al lui Ionuț Radu în Premier League chiar se face! Mutarea a fost anunțată de Fabrizio Romano

Ionuț Radu nu a fost inclus de Simone Inzaghi în lotul pentru turneul de pregătire din Japonia și imediat s-a vehiculat faptul că Inter Milano îl va ceda din nou în această vară, după ce în sezonul trecut a evoluat pentru Cremonese (Italia) și Auxerre (Franța).

Duminică, 23 iulie, în presa internațională s-a dezvăluit că Radu ar putea ajunge în Premier League, unde ar fi dorit de Bournemouth. Iar aproximativ 48 de ore mai târziu, mutarea a fost confirmată de celebrul jurnalist italian Fabrizio Romano.

Prin intermediul unei postări făcute pe Twitter, Romano nu doar că a confirmat negocierile dintre Bournemouth și Inter, ci a transmis că s-a ajuns deja la o înțelegere pentru transferul lui Ionuț Radu. Goalkeeperul român urmează să fie împrumutat în Premier League, fără vreo clauză care să oblige clubul Bournemouth să îl cumpere definitiv:

„Exclusiv. Bournemouth a ajuns la un acord pentru a-l semna pe Andrei Radu ca nou portar, de la Inter. Goalkeeperul român se alătură sub formă de împrumut cu clauza de opțiune de cumpărare neobligatorie.

Radu va efectua vizita medicală și va deveni jucătorul lui Bournemouth în cursul zilei de miercuri”, a transmis Fabrizio Romano, pe Twitter.

În sezonul trecut, Bournemouth a încheiat în Premier League pe locul 15, la 5 puncte în fața primei echipe retrogradate, Leicester.

A retrogradat cu Auxerre

În a doua jumătate a sezonului trecut, Ionuț Radu a evoluat în Ligue 1, pentru AJ Auxerre, alături de care a bifat 17 apariții. Din nefericire, la capătul stagiunii 2022 – 2023, Auxerre a retrogradat. Ionuț Radu nu a fost cumpărat de francezi și s-a reîntors la Inter Milano:

„Nu am crezut că așa se va încheia sezonul, dar fotbalul uneori nu este cum ne dorim. Mereu am încercat să dau totul pe teren, pentru culori, și am reușit des. Din păcate, uneori nu am reușit.

Îmi pare rău pentru cum s-a terminat și mai presus de toate îmi pare rău pentru toți suporterii care merită să aibă o echipă în Ligue 1. datorită dragostei acordată echipei.

Vă mulțumesc pentru tot sprijinul acordat în toate aceste luni, chiar m-ați făcut să mă simt ca acasă. Sunt sigur că în viitor Auxerre va străluci din nou și va fi în top, așa cum merită acest club”, a scris Ionuț Radu, pe Instagram, după ce Auxerre a retrogradat.

Publicat: 25 07. 2023, 16:02