Toni Kroos, despre scenariul care ar arunca în aer Barcelona: Messi, la Real Madrid! „Trebuie să ai «cojones» pentru asta!” Ironie usturătoare la adresa starului argentinian

BARCELONA, SPAIN - DECEMBER 18: Lionel Messi of FC Barcelona (R) plays against Raphael Varane of Real Madrid (L) during the Liga match between FC Barcelona and Real Madrid CF at Camp Nou on December 18, 2019 in Barcelona, Spain. (Photo by Claudio Chaves/Eurasia Sport Images/Getty Images)
Vezi galeria foto - 6 poze

Lionel Messi este ca și plecat de la Barcelona, în ciuda eforturilor disperate ale șefilor clubului de a-l opri pe Nou Camp. Unul dintre rivalii catalanilor, Toni Kroos, a vorbit despre un scenariu de neconceput în birourile lui Josep Maria Bartomeu. Întrebat dacă Messi ar putea ajunge pe Bernabeu, mijlocașul lui Real Madrid a avut o ironie usturătoare la adresa argentinianului.

Lionel Messi nu mai vrea să audă de Barcelona. Tatăl jucătorului este în Spania, unde încearcă să forțeze mâna clubului. Presa europeană a anunțat marți că starul argentinian s-ar fi înțeles cu City Football Group, compania care se ocupă și de Manchester City. Messi ar avea un contract fabulos dacă ar accepta să lucreze iar cu Pep Guardiola.

Toni Kroos, despre scenariul care ar arunca în aer Barcelona: Messi, la Real Madrid! „Trebuie să ai «cojones» pentru asta!”

Un scenariu de domeniul incredibilului a circulat pe internet în urmă cu o săptămână. Bruno Acosta, un jurnalist cu 14 ani de experiență în breaslă și în acest moment freelancer, a anunțat că Real Madrid ar fi intrat în cursa pentru argentinian.

Despre acest scenariu a vorbit și Toni Kroos. Germanul de la Real Madrid nu crede că acest lucru se va putea întâmpla, dar dintr-un motiv care ar ține de caracterul lui Messi. Nu are curajul necesar, dă de înțeles vedeta de pe Bernabeu. Kroos este cunoscut ca un om care spune lucrurilor pe nume, scriu cei de la redgol.

„(Plecarea lui Messi, n.r.) este rea pentru La Liga”, a comentat Kroos, care a adăugat: „Nu voi fi trist dacă Messi va pleca. Este unul dintre cei mai buni jucători din toate timpurile, arma totală a Barcelonei. Nu am regreta prea mult dacă ar pleca”, a spus germanul de la Real Madrid într-un dialog pe podcastul Einfach mal Luppen, conform publicației redgol.

Ronald Koeman a început pregătirea cu echipa, iar Messi a lipsit de la primul antrenament al olandezului. În ciuda situației explozive de la club, șefii Barcelonei au dezvăluit noul echipament al echipei, iar Messi a fost în centrul imaginii de prezentare.

Habar nu am ce se va întâmpla cu Messi, cert este că el își doreste să plece
Gică Popescu

Publicat: 02 09. 2020, 20:12
Actualizat: 02 09. 2020, 20:17