Toate i se întâmplă numai lui Marius Șumudică în Turcia! Ce i-au făcut românii pe care s-a bazat la Gaziantep

Gaziantep, echipa lui Marius Șumudică, a remizat pe terenul celor de la Sivasspor, scor 2-2, într-un meci care a contat pentru etapa cu numărul 21 din prima ligă a Turciei.

Românii săi de la echipă au reușit să-l lase mască pe fostul antrenor de la Al-Raed.

Toate i se întâmplă numai lui Marius Șumudică în Turcia! Ce i-au făcut românii pe care s-a bazat la Gaziantep

După doar 15 minute, Sivasspor avea deja 2-0, cele două goluri fiind marcate de Rey Manaj. Meciul părea ca și pierdut pentru Gaziantep, însă Denis Drăguș a reușit să reducă din diferență printr-un gol înscris din pasa conaționalului său Alex Maxim.

În cele din urmă, Papy Djilobodji a egalat în minutul 41 pentru formația lui Marius Șumudică. Totuși, trupa lui „Șumi” a terminat meciul în 10 oameni, fostul român de la Mainz fiind eliminat.

Pe final, Drăguș, atacantul împrumutat de la Standard Liege, a fost scos și înlocuit cu Karakas, în timp ce Deian Sorescu a jucat din primul până în ultimul minut.

„A fost o singură echipă pe gazon azi. Am fost mai buni decât Sivas. Am pierdut două puncte. Am jucat mai bine. Am controlat jocul. Echipa va continua astfel și va rămâne în prima ligă. Mult noroc lui Sivas”, a spus Marius Șumudică, potrivit Gaziantepdogus.

Ce mijlocaș a adus CFR de la Sivasspor 

CFR Cluj a anunțat oficial venirea ivorianului Kader Keita de la Sivasspor.

„Bine ai venit, Kader Keita! Cluburile CFR 1907 Cluj și Sivasspor au ajuns la un acord privind transferul jucătorului Kader Keita în Gruia.
Mijlocașul ivorian, în vârstă de 23 de ani, a fost crescut în Franța, la academia celor de la LOSC Lille. Ulterior, Kader a evoluat în primul eșalon din Belgia, la KVC Westerlo, dar și în prima ligă a Elveției, pentru FC Sion.

În ultimul an și jumătate, Keita a fost jucătorul celor de la Sivasspor, fosta noastră adversară din Conference League, echipă pentru care a bifat 31 de apariții.

Până acum, Kader Keita a avut trei prezențe la Echipa Națională a Coastei de Fildeș, reprezentativă alături de care a participat și la Jocurile Olimpice. Îi urăm bun venit la CFR Cluj și cât mai multe realizări alături de echipa noastră”, se arată în postarea CFR-ului de pe Instagram.

Publicat: 21 01. 2024, 19:41
Actualizat: 21 01. 2024, 19:44