Titularul lui Mircea Lucescu, prezentat la noua echipă. A ales banii chinezilor

Foto: Sport Pictures
Vezi galeria foto - 4 poze

Un titular incontestabil al naționalei lui Mircea Lucescu a schimbat echipa. Andrei Burcă a plecat din Emiratele Arabe Unite, dar rămâne pe continentul asiatic, alegând să semneze cu Yunnan Yukun, o formație de primă ligă chineză.

În vârstă de 32 de ani, Andrei Burcă era aproape de a reveni la CFR Cluj, dar a obținut un contract mult mai satisfăcător financiar. Fotbalistul a fost prezentat oficial de o echipă din prima ligă chineză, Yunnan Yukun, după ce a plecat de la Baniyas, din EAU.

Andrei Burcă, prezentat oficial în China

Internaționalul român va încasa un salariu uriaș în China, de aproape un milion de euro, notează Fanatik. Andrei Burcă urmează să aibă un coleg român, pe Alexandru Ioniță II, fostul fotbalist al celor de la Rapid București. Cei doi au mai jucat împreună la CFR Cluj, în perioada 2019-2021.

„Bine ai venit, Andrei Burcă! Haide să luptăm împreună pentru Yunnan. Suntem convinși că venirea lui Burcă va crește semnificativ nivelul general al echipei noastre”, a anunțat echipa din China pe Weibo, o rețea de socializare populară în țară.

Conform sursei de mai sus, fotbalistul a efectuat vizita medicală în urmă cu aproape o lună. Cotat la 2.500.000 de euro de portalul de specialitate Transfermarkt, va deveni cel mai valoros jucător al echipei.

Andrei Burcă, promisiune pentru Nelu Varga că se întoarce la CFR Cluj

Andrei Burcă i-ar fi făcut o promisiune lui Nelu Varga, patronul de la CFR Cluj, că se va întoarce, dar cu o singură condiție. În cazul în care nu și-ar fi găsit un contract de peste 1.000.000 de euro, fotbalistul ar fi făcut cale întoarsă spre România.

Totodată, el i-a transmis rivalului lui Gigi Becali că nu va lua în calcul să semneze cu nicio altă echipă de Superliga, dacă ar fi intrat pe fir FCSB sau Universitatea Craiova. Salariul pe care l-ar fi încasat ar fi fost doar un sfert din contractul de la chinezi, 250.000 de euro.

Nelu Varga l-ar fi dorit pe fundașul central pentru a putea contribui la intrarea în grupele unei competiții europene, CFR Cluj fiind angrenată în preliminariile UEFA Europa League. Un principal avantaj ar fi fost Dan Petrescu, cu care Andrei Burcă a colaborat foarte bine în Gruia.

Pentru CFR Cluj, Andrei Burcă a strâns un total de 163 de partide, în care a punctat de 7 ori și a oferit 3 pase decisive. Alături de ardeleni, internaționalul a câștigat multiple trofee, și anume trei titluri de campion al Superligii și o Supercupă a României.

Publicat: 04 07. 2025, 19:14