Tiki-taka do Neymar! Brazilianul, la o performanță-record în istoria fotbalului!

Neymar a reușit să marcheze aseară primul hat-trick pentru Barcelona, în victoria catalanilor cu Celtic din grupa H a Ligii Campionilor, scor 6-1

*Neymar nu marcase niciun gol până acum în Liga Campionilor

În ziua în care presa spaniolă a scris că Messi ar putea să plece la Barcelona, fiind nemulțumit de faptul că Neymar are un salariu de 17 milioane de euro, unul mai mult decât superstarul argentinian, brazilianul și-a justificat atât salariul, cât și cele 57 de milioane de euro plătite de clubul catalan în vară. E drept, Barca n-a avut azi un duel foarte important cu Celtic, fiind deja calificată în optimile Ligii. Însă Neymar a fost decisiv în victoria de aseară, scor 6-1, din poziția de atacant central, acolo unde l-a substituit chiar pe Messi, care încă este accidentat.

8 goluri în 21 de meciuri are brazilianul la Barcelona

Tiki-taka do Neymar

Meciul cu campioana Scoției a fost unul aproape perfect pentru brazilian! După ce a dat un assist la golul de 2-0, marcat de Pedro (40), Neymar a făcut un hat-trick în doar 13 minute! Al patrulea cel mai rapid din Ligă, la doar cinci minute de cel reușit de Gomis pentru Lyon în 2011, cu Dinamo Zagreb. Brazilianul a avut nevoie de doar trei minute pentru a reuși primele două goluri (45 și 48), devenind primul jucător din Țara Cafelei care reușește „dubla” pentru Barca în Ligă după Ronaldinho (2005). Iar golurile doi și trei (64) au fost adevărate bijuterii, ilustrând perfect stilul tiki-taka al Barcelonei. Ultima, la finalul unei combinații de 26 de pase consecutive, record pentru acest sezon al Ligii. Astfel, Neymar a fost implicat în al patrulea gol din cele șase ale echipei sale, lucru pe care l-au mai reușit doar Ronaldo și Ibrahimovic în acest sezon. Și, probabil cel mai important, a devenit primul jucător care marchează un hat-trick atât în Liga Campionilor, cât și în Copa Libertadores (3-1 cu Internacional Porto Alegre, pe 8 martie 2012).

Publicat: 11 12. 2013, 23:10
Actualizat: 12 12. 2013, 00:07