Vito Mannone, convins că va rămâne numărul 1 la Sunderland: „Nu prea sunt îngrijorat că a venit Pantilimon la echipă”

Portarul formației Sunderland, Vito Mannone, a declarat că nu este îngrijorat de venirea lui Costel Pantilimon, subliniind că se înțelege bine cu românul și că i se pare normal să existe concurență la echipă, informează sunderlandecho.com.

Dacă sunt îngrijorat de faptul că a venit Costel la echipă? Nu, nu prea. Am fost relaxat, așa cum am spus mereu. Managerul a vorbit cu mine și totul a fost bine, am lăsat capul jos și am încercat să muncesc din greu și să fiu pregătit pentru restul sezonului. Până acum cred că totul a fost bine. Competiția este normală și este la fel peste tot. Mă înțeleg cu Costel, ne antrenăm bine și încercăm să ne facem treaba cât mai bine când avem ocazia. Costel a apărat în Cupă, iar eu cu Queens Park Rangers. Este o competiție corectă și vreau să-mi păstrez locul de titular„, a declarat Mannone.

Mannone a fost titular în cele trei meciuri disputate de Sunderland până acum în Premier League, în timp ce Pantilimon a apărat în meciul cu Birmingham City, din Cupa Ligii Angliei.

Publicat: 07 09. 2014, 14:33
Actualizat: 07 09. 2014, 14:34