Viitorul lui Nicoliță a fost stabilit!** Anunțul făcut în L’Equipe de oficialii lui Saint Etienne

Bănel Nicoliță va continua în Franța. Chiar dacă atât presa din Hexagon, cât și cea britanică s-au grăbit să vorbească în ultimele luni despre o iminentă despărțire a lui Saint Etienne de mijlocașul român, tehnicianul verzilor, Christophe Galtier și oficialii celei mai titrate formații din Franța s-au pus de acord ca în acest sezon să nu plece nimeni de la echipă.

După un an de coșmar, în care a fost sâcâit de accidentări, Bănel se aștepta să nu mai primească sprijin din partea staff-ului, iar o mutare la Fulham, formație despre care s-a scris în repetate rânduri că îl dorește, părea cea mai bună soluție.

Saint-Etienne chiar anunțase, la începutul lui ianuarie, că transferul unui mijlocaș dreapta e prioritar, însă, în cele din urmă au decis să îi mai dea o șansă românului, a cărui revenire la antrenamente este o chestiune de zile.

Anunțul a fost făcut de tehnicianul francezilor, într-un interviu acordat L’Equipe, în care a dezvăluit planul pe termen mediu discutat cu șefii.

Rezistăm bine ofertelor. Am discutat cu board-ul și am stabilit să nu mai plece nimeni de la echipă. Avem un lot extrem de bun și mă bucură atitudinea elevilor mei. Pierre-Emerick Aubameyang (n.r. fotbalist curtat insistent de Newcastle și golgheterul echipei) m-a impresionat prin loialitatea de care a dat dovadă în cadrul discuțiilor avute cu oficialii. La fel și Nicoliță. Au înțeles că nu suntem un club care să cedeze jucători pentru profit. Nu ne interesează asta, ci performanța (n.r. Saint-Etienne a ajuns după mai bine de 30 de ani într-o finală – va disputa ultimul act al Cupei Ligii împotriva lui Rennes). Nicoliță va reveni în scurt timp la potențial maxim și se va bucura de tot creditul nostru. La fel și Romain Hamouma. Faouzi Ghoulam și Max-Alain Gradel vor reveni și ei de la Cupa Africii, astfel că avem lotul complet. Nu se vor mai face transferuri, în nicio direcție„, a explicat antrenorul lui Nicoliță, într-un interviu acordat L’Equipe.

PROSPORT TE TRIMITE LA CELE MAI TARI MECIURI ALE PRIMĂ‚VERII:

INTRĂ‚ ÎN CONCURS PENTRU A CÂȘTIGA BILETE LA STEAUA – AJAX

INTRĂ‚ ÎN CONCURS PENTRU A CÂȘTIGA BILETE LA CFR – INTER

Publicat: 29 01. 2013, 19:08
Actualizat: 29 01. 2013, 19:12