VIDEO Pariul lui Pițurcă face ravagii în Italia!** Viitorul lider al naționalei a impresionat la turneul celor mai tari juniori din Europa: a dat o dublă cu Spartak Moscova

La finalul stagiunii precedente, Liga I pierdea poate cel mai talentat tânăr fotbalist pe care l-a produs în ultima decadă. După ce FCM Târgu Mureș a retrogradat în liga secundă, Claudiu Bumba a refuzat să se transfere la o altă echipă din Liga I, deși ofertele pentru el erau numeroase, cu atât mai mult cu cât se anunța unul dintre principalii oameni ai naționalei în viitorul apropiat, la 19 ani neîmpliniți.

Bumba și-a făcut debutul pentru tricolorii mari în ianuarie 2012, contra reprezentativei statului Turkmenistan și, la jumătate de an de la acel moment, a prins transferul la echipa Primavera a lui AS Roma, în schimbul a 600.000 de euro.

Imediat după debut, a marcat pentru Italieni în Supercoppa Primavera și și-a ajutat încă de la început echipa să cucerească un trofeu. S-a impus ca titular, iar acum a ajuns un adevărat lider pentru tinerii romani. Mijlocașul ofensiv a recidivat marți cu o dublă pentru AS Roma Primavera contra rușilor de la Spartak Moscova (3-0), în prima fază a Viareggio Cup, turneu rezervat jucătorilor de la cele mai bune echipe producătoare de juniori din Europa și nu numai. Performanța sa este cu atât mai notabilă cu cât se află la primul meci de la revenire, el fiind accidentat în ultimele două săptămâni. Românula fost schimbat după 82 de minute.

15 ani este vârsta la care a debutat Bumba în fotbalul profesionist, într-un meci FC Baia Mare – Gaz Metan CFR Craiova
 

Publicat: 12 02. 2013, 17:34
Actualizat: 12 02. 2013, 18:14