Valon Behrami despre Adrian Mutu**: „Este un campion! În curând va redeveni decisiv”

Mijlocașul echipei Fiorentina, Valon Behrami, l-a lăudat pe
coechipierul său Adrian Mutu, spunând că se numără printre
fotbaliștii de la care are de învățat și că românul are nevoie doar
să mai joace puțin pentru a redeveni decisiv, informează
violanews.com.

„Mutu este un campion care are nevoie doar să mai joace
puțin pentru a redeveni decisiv”
, a spus Behrami pentru
cotidianul Corriere dello Sport.

Valon Behrami a precizat că la Fiorentina sunt jucători mari, de
la care încearcă să învețe ceva în fiecare zi. „La cine mă
refer? Unul dintre ei este Gilardino, care are mereu multă dorință
și muncește mult atât la meciuri cât și la antrenamente. Apoi este
Mutu, care la nivel tehnic transmite atât de multe. Și Motnolivo,
care este un punct de referință…”
, a adăugat fotbalistul
elvețian.

MEDIAFAX

Publicat: 24 02. 2011, 11:41
Actualizat: 24 02. 2011, 11:45