Antrenorul Parmei, laude la adresa lui Valentin Mihăilă: „S-a mișcat excelent!”. Ce spune despre evoluția lui Dennis Man

Valentin Mihăilă a făcut poate cel mai bun meci de când a ajuns la Parma, iar la final românul a fost lăudat de antrenorul Roberto D’Aversa, asta deși Udinese a scos un punct: 2-2.

Fostul jucător al Universității Craiova a scos lovitura de la 11 metri din care gazdele au marcat al doilea gol, iar Roberto D’Aversa a explicat cum a ajuns să-l titularizeze pe fotbalistul care a impresionat în Italia prin viteza sa foarte bună.

Parma a rămas într-o situație foarte grea, iar programul din Serie A nu-i ajută pe românii noștri: în următorul meci de pe teren propriu, fosta echipă a lui Adrian Mutu va primi vizita celor de la Inter, care tocmai au făcut instrucție cu rivala AC Milan, pe care au bătut-o cu 3-0. Până atunci, Parma o va întâlni pe Spezia.

Antrenorul Parmei, impresionat de Man și Mihăilă: „Gervinho nu a jucat din motive tactice!”

Jucătorul cumpărat de italieni pentru 8,5 milioane de euro a fost în centrul multor acțiuni ale gazdelor și i-a lipsit puțin să își treacă în cont primul gol în Serie A, iar Roberto D’Aversa a apreciat efortul românului, care a fost poate cel mai bun jucător de pe teren, în prima repriză.

„Gervinho nu a jucat din motive tactice. Mihăila s-a mișcat excelent, la fel ca și Karamoh”, a spus Roberto D’Aversa, după remiza cu Udinese.

Deși n-a fost titular și a intrat pe teren după o oră de joc, Dennis Man a fost și el lăudat de antrenorul Parmei, care are o misiune foarte grea, în tentativa de a salva echipa de la retrogradare.

„Astăzi, Man a intrat și s-a descurcat foarte bine”, a spus tehnicianul Parmei și despre fostul atacant de la FCSB.

Publicat: 21 02. 2021, 18:58
Actualizat: 21 02. 2021, 19:03