Unde e Marica?

Marica, titular aseară în Zenit – Stuttgart 2-1, nu a repetat evoluțiile bune avute până acum în Cupa UEFA. Șase grade sub zero, un gazon cu pâlcuri de iarbă, și acelea acoperite de gheață, și  ninsoarea au fost impedimentele pe care Stuttgart le-a întâlnit la Sankt Petersburg. Chiar înaintea partidei, informația că Marica se poate transfera la Zenit făcea furori. Dacă partenerul Gomez dădea dovadă de altruism la o serie de faze la scorul de 1-1 și îi pasa lui Marica, aflat în poziții mult mai bune, poate că șvabii ar fi reușit cel puțin un egal. Așa, minutul 76 a adus înlocuirea lui Ciprian…


Cernat, cel mai bun pentru Kiev

Intrat la pauza meciului cu Valencia în locul lui Ghioane (care a greșit la golul „liliecilor“), Cernat a fost cel mai bun jucător al lui Dinamo Kiev în egalul de acasă, scor 1-1. Mijlocașul român a provocat golul egalizator înscris în minutul 62, șutul său puternic din lovitură liberă fiind deviat în proprie poartă de Albiol. Mai mult, Cernat s-a aflat în alte două rânduri aproape de gol.

 

Contra: „Plec de la Getafe”

„Până acum nu mi s-a propus prelungirea contractului. Cred că e ultimul meu sezon la Getafe”, a declarat ieri Cosmin Contra. „Am încercat să plec încă din această iarnă, pentru că vreau să joc mai mult, în perspectiva Mondialului din 2010”, a adăugat Contra.

 

Eto’o, vânat de AC Milan

Impresarul atacantului camerunez al Barcelonei a avut deja o primă rundă de negocieri cu oficialii lui AC Milan pentru un transfer al lui Eto’o din această vară. „M-am decis deja asupra viitorului meu”, spunea enigmatic africanul în urmă cu câteva zile. 

Publicat: 19 02. 2009, 08:48
Actualizat: 19 02. 2009, 10:35