Transferul verii pentru un român poate fi cel al lui George Pușcaș: 5 milioane de euro! Condițiile în care se realizează tranzacția în Serie A

George Pușcaș (25 ani) speră să-și poată relansa cariera la Pisa, noul său club. Sursă foto: Pisa Sporting Club Facebook.
Vezi galeria foto - 4 poze

George Pușcaș și-a revitalizat cariera odată cu împrumutul la Pisa, după o perioadă nefastă la Reading. Atacantul, care a înscris 8 goluri în 20 de prezențe, și-a ajutat echipa să ajungă în play-off-ul de promovare.

Cu toate acestea, viitorul atacantului depinde de promovarea formației în Serie A. Pușcaș are o clauză de 5 milioane de euro și este greu de crezut că italienii o vor activa în cazul în care nu vor pătrunde în elita fotbalului italian.

Pisa, echipă la care mai joacă și Marius Marin, va juca finala barajului de promovare împotriva echipei lui Silvio Berlusconi, Monza. Finala se va disputa în dublă manșă și este programată pe 26/29 mai 2022. Învingătoarea va obține dreptul de a juca în Serie A în următorul sezon, alături de Lecce și Cremonese, ocupantele primelor două poziții.

George Pușcaș a renăscut la Pisa

În prima parte a acestei stagiuni, Pușcaș contabilizase 27 de prezențe în toate competițiile, la Reading. Cifrele sale nu erau deloc încântătoare: 2 goluri și o singură pasă decisivă.

După împrumutul la Pisa, efectuat în iarna trecută, Pușcaș a redevenit fotbalistul care impresiona la Euro U21 din 2019. 8 goluri și 2 pase decisive a adunat acesta de la revenirea în Italia. Pușcaș a fost convocat și la următoarea acțiune a echipei naționale, de către selecționerul Edi Iordănescu.

Mai mult, deși a evoluat numai pentru jumătate de stagiune, Pușcaș este cel mai bun marcator al echipei. Niciun alt fotbalist de la Pisa nu a mai reușit să marcheze de cel puțin 8 ori.

  • 2.500.000 de euro este cota lui George Pușcaș în acest moment, conform Transfermarkt.com. În 2019, după prestația de la CE de tineret, atacantul era evaluat la 6 milioane de euro.

  • 8 goluri în 26 de partide are Pușcaș pentru prima reprezentativă a României.

  • Este cel mai bun marcator din istorie al naționalei U21, cu 18 goluri

Publicat: 24 05. 2022, 16:31
Actualizat: 24 05. 2022, 16:36