Transferul lui Ianis Hagi la Galatasaray e în aer! Impresarul Victor Becali a spus unde ajunge în vară fiul lui Gică Hagi

Transferul li Ianis Hagi la Galatasaray în această vară, așa cum vehicula presa de la Instanbul, devine incert. Victor Becali a anunțat că fiul „Regelui” va reveni la Rangers la finalul sezonului.

Mijlocașul român are probleme înaintea Campionatului European. Riscă să rateze turneul final din cauza lipsei meciurilor.

Ianis Hagi a jucat doar 62 de minute pentru Alaves în acest an

Competiția continental va avea loc în Germania, între 14 iunie și 14 iulie. Ianis Hagi a ajuns la Alaves la începutul sezonului, fiind împrumutat de la echipa scoțiană Rangers.

În acest an, gruparea spaniolă a jucat 12 meciuri oficiale, iar în opt dintre acestea băiatul lui Gheorghe Hagi a rămas pe banca de rezerve. În celelalte 4 a adunat numai 62 de minute, ceea ce înseamnă, în medie, aproximativ un sfert de oră în fiecare partidă.

Până la finalul sezonului din La Liga mai sunt opt etape, iar șansele ca situația să se îmbunătățească pentru internaționalul român sunt infima.

Impresarul Victor Becali neagă transferal lui Ianis Hagi la Galatasaray

Selecționerul Edward Iordănescu a transmis de mai multe ori că va apela numai la jucătorii care evoluează constant la echipele de club. El chiar le-a cerut, public, internaționalilor români să se impună la formațiile la care sunt legitimați, dar lui Ianis îi va fi greu s-o facă.

Mai mult, impresarul Victor Becali este de părere că viitorul internaționalului român va fi incert dacă nu va juca la Campionatul Euroepan.

„Situația lui Ianis e clară: se întoarce la echipa lui (n.r. – Rangers). Este împrumutat, se întoarce la echipa lui.

Poate și pentru el evoluțiile de la Campionatul European sunt importante. Pentru toți sunt importante, dar sunt câțiva jucători pentru care sunt mai importante”, a spusVictor  Becali, conform sport.ro.

Declarația vine în contextual în care recent a apărut informația că Ianis Hagi va fi transferat, în vară, de echipa turcă Galatasaray.

Cea mai bună perioadă a carierei lui Ianis Hagi a fost la Rangers

Ianis Hagi este un produs al Academiei Gheorghe Hagi. De-a lungul timpului, el a jucat, mai mult sau mai puțin, la FC Viitorul Constanța (actuala Farul), Fiorentina, KRC Genk, Rangers și Alaves.

Cel mai bine s-a simțit la Rangers, unde a bifat 99 de meciuri între ianuarie 2020 și iunie 2023, în care a înscris de 16 ori. De asemenea, el a oferit și 21 de pase decisive.

La Viitorul Constanța, băiatul lui Gheorghe Hagi a prins 92 de partide, în care și-a făcut simțită prezența  cu 24 goluri și 14 pase decisive.

La Fiorentina a jucat doar pentru echipa a doua, la Genk a înscris 3 goluri și a dat 4 pase decisive în 19 întâlniri, iar la Alaves are 22 de meciuri, două goluri (ambele în Cupa Spaniei) și o singură pasă decisivă.

Publicat: 01 04. 2024, 23:00