Transferul anului în Liga I?** Marginalizat de Cesena, Mutu e aproape de o revenire la Dinamo!** Vezi în ce condiții

Adrian Mutu nu a fost inclus de antrenorul Cesenei nici în lotul pentru partida cu Siena, pierdută de gazde cu scorul de 0-2, iar zilele românului sunt numărate la Cesena.

Echipa sa este cu un picior în Serie B, caz în care românul care are cel mai mare salariu de la Cesena, va deveni liber de contract în vară.

Dinamo are șanse mari să câștige campionatul și să participe în preliminariile pentru grupele Ligii Campionilor, iar „Briliantul” i-ar putea da o mână de ajutor lui Cristi Borcea, care a anunțat în dese rânduri că și-l dorește din nou în Ștefan cel Mare

Pro TV dezvăluie că șefii lui Dinamo intenționeaza să-l transfere pe „Briliant” în cazul în care vor obține calificarea în Liga Campionilor, iar Cesena va retrograda,  Mutu devenind liber de contract în acel moment.

Adrian Mutu (33 de ani) a mai jucat pentru „caini” in perioada 1999-2000, când a marcat 26 de goluri în cele 36 de meciuri jucate pentru roș-albi.

Publicat: 12 03. 2012, 09:54
Actualizat: 12 03. 2012, 09:55