Tottenham face transferuri doar pe postul lui Radu Drăgușin! A semnat contractul cu echipa lui Ange Postecoglou

Aflată pe locul cinci în Premier League, Tottenham continuă să facă transferuri prin care să-și întărească echipa. Clubul londonez pare că semnează doar cu jucători care evoluează pe postul lui Radu Drăgușin, iar acest lucru poate fi îngrijorător pentru fundașul român.

Recent, formația antrenată de Ange Postecoglou a anunțat, pe rețelele de socializare, că un tânăr jucător a semnat contractul cu Spurs.

Tottenham face transferuri doar pe postul lui Radu Drăgușin!

Tottenham continuă să se gândească la viitor. După ce antrenorul Ange Postecoglou a declarat că are „planuri pe termen lung” cu Radu Drăgușin, tehnicianul este pregătit să-și concentreze atenția și pe un alt fundaș foarte tânăr.

Recent, clubul din Londra a anunțat că fundașul James Rowswell a semnat primul său contract profesionist cu Tottenham.

În prezent, Spurs are un cuplu de fundași centrali foarte bine sudat, format din Micky Van de Ven și Cristian Romero, care reușește să îl țină pe Radu Drăgușin pe banca de rezerve meci de meci.

„Suntem încântați să anunțăm că James Rowswell a semnat primul său contract profesionist cu clubul nostru. Fundașul în vârstă de 17 ani, născut în Welwyn Garden City, este la al doilea său sezon cu echipa Under 18. În campania 2022-2023, a făcut parte din formația care a câștigat Under-17 Premier League Cup. La nivel internațional, el a reprezentat Anglia la categoria Under-16”, a precizat Tottenham pe site-ul oficial al clubului.

Ce planuri are Ange Postecoglou pentru Radu Drăgușin

Ange Postecoglou, antrenorul celor de la Tottenham, a vorbit despre planurile pe care le are pentru fundașul român. Astfel, acesta susține că echipa avea nevoie de un alt fundaș de top, pe lângă cei doi titulari.

„Nu (n.r. nu va schimba sistemul). Realitatea e că nu am avut niciun fundaș central pentru o bună parte din sezon și a trebuit să joc acolo cu fundași laterali.

Motivul pentru care l-am adus pe Radu este că vor exista meciuri în care va trebui să schimb în centrul apărării. Nu doar din cauza accidentărilor. Ai nevoie de mai mult de doi fundași centrali de top.

Faptul că l-am adus pe Radu ne oferă acum posibilitatea de a avea trei fundași centrali de top. Meciuri diferite cer soluții diferite.

Am vorbit cu Radu despre stilul de joc diferit, e evident că noi jucăm altceva decât stilul cu care s-a obișnuit. A fost atras de proiect și el crede că de asta are nevoie în cariera sa”, a spus Ange Postecoglou, potrivit jurnaliștilor de la Football London.

Publicat: 27 02. 2024, 21:44