„Teoretic, Mutu e recidivist”

Veștile care sosesc din Italia despre situația lui Adrian Mutu
nu sunt deloc dintre cele mai încurajatoare. Asta pentru că exact
omul desemnat să facă lumină în cazul de dopaj în care este
implicat internaționalul român, șeful procuraturii antidoping din
cadrul Comitetului Olimpic Italian, Ettore Torri, a confirmat
faptul că a cerut forurilor engleze, la FIFA și la WADA
(Organizația Mondială Împotriva Dopajului), documentele privind
primul caz de dopaj, din 2003, în care a fost implicat Mutu la
Chelsea. „Dacă se va demonstra că Mutu a fost și atunci, și acum
vinovat, el riscă serios o suspendare pe doi ani, pentru că ar fi
vorba de două cazuri de dopaj în care a fost implicat același
jucător. Suspendarea va fi atât pentru recidivă, cât și pentru
faptul că nu a informat medicul echipei Fiorentina de pilulele pe
care le-a luat”, a declarat Torri.

Publicat: 09 03. 2010, 08:30
Actualizat: 09 03. 2010, 08:39