Tamaș l-a impresionat pe Di Matteo: **”A fost foarte bun la CE din Austria și Elveția”

Împrumutat de WBA până la finalul sezonului de la Auxerre, Tamaș
pare să își fi regăsit cadența de acum câțiva ani, când era unul
dintre cei mai bine cotați fundași români.

Tehnicianul echipei britanice, italianul Roberto Di Matteo, îl
laudă pe român și susține că este mulțumit de evoluția de până acum
a acestuia, anunță birminghammail.net.

Tamaș a fost un împrumut util pentru noi în poziția în
care aveam nevoie, sunt mulțumit de evoluția sa
„, a
precizat tehnicianul echipei din liga secundă engleză.

Di Matteo a precizat că l-a remarcat pe Tamaș din 2008, atunci când
fundașul român a evoluat la turneul final al CE din Elveția și
Austria:

Poate că Tamaș nu avea o reputație impresionată, dar a
făcut un sezon bun când a evoluat în Spania (n.r. – pentru Celta
Vigo). După aceea a prins o perioadă mai proastă, lucru care i se
poate întâmpla oricărui jucător. A evoluat mai apoi la Euro-2008 cu
naționala României. L-am remarcat pentru că reprezentativa României
a jucat în aceeași grupă cu Italia și Franța. Nu l-am urmărit pe el
în mod special, dar mi-a rămas în minte. A fost foarte
bun
„.

Evoluțiile bune ale fundașului român din acest retur din
Championship îi fac pe oficialii clubului West Bromwich să se
gândească să ia în considerare, din vară, opțiunea de cumpărare
definitivă a lui Tamaș contra sumei de 800.000 de lire sterline.
Este încă destul de devreme să spunem dacă îl vom
achiziționa sau nu definitiv pe Tamaș. Avem o opțiune și vom vedea
dacă vom apela la ea spre finalul sezonului. Ne vom așeza la
negocieri cu impresarii săi și vom vedea ce putem face
„, a
explicat Di Matteo.

Publicat: 20 03. 2010, 15:34
Actualizat: 20 03. 2010, 15:39