Ștefan Radu a vrut să renunțe la fotbal acum zece ani: „A fost un șoc!”

Ștefan Radu a fost la un pas să renunțe la fotbal în urmă cu zece ani, atunci când „s-a stins” tatăl fotbalistului lui Lazio, Constantin Radu. Fostul internațional român a mărturisit acum prin cea a trecut și cât de apropiat era de părintele lui.

Constantin Radu a murit la doar 52 de ani, la doar trei ani de la transferul lui Ștefan Radu la Lazio.

Ștefan Radu a ajuns la 402 meciuri pentru Lazio și a depășit un record vechi de 16 ani. A devenit jucătorul cu cele mai multe meciuri pentru echipa din capitala Italiei. Fostul dinamovist l-a depășit pe legendarul Giuseppe Favalli.

Ștefan Radu putea să renunțe la fotbal în 2011: „Atunci a murit tatăl meu și a fost un șoc”

„Am avut și momente delicate, atunci când a murit tatăl meu. Au trecut 10 ani de atunci, a fost extrem de dificil pentru mine, m-am gândit chiar să mă las de tot de fotbal. Eram legat tare de el, a fost un șoc. Și acum mă gândesc la retragere, întrebați-l pe impresarul meu! I-am spus că aș prefera să rămân la Lazio cât timp există această șansă. Nu am simțit niciodată nevoia să plec, aici e o atmosferă specială. Acum, vreau doar să joc cât pot, nu mă mai gândesc la altceva”, a spus Ștefan Radu.

Fundașul a dezvăluit recent care este meciul lui preferat de când joacă pentru Lazio și i-a asigurat pe fani că nu și-a terminat „benzina”: Sunt puțin mai bătrân, dar mai am benzină, mai pot duce meciuri în picioare. Fiecare partidă a fost specială pentru mine, fiecare a fost plină de emoții și povești. Îmi amintesc fiecare din cele 401 meciuri. Dar dacă ar fi să aleg unul, acela ar fi finala Cupei Italiei din 2013 (n.r. Lazio – AS Roma 1-0)”, a spus fundașul grupării din Roma.

Publicat: 10 04. 2021, 19:02
Actualizat: 10 04. 2021, 19:02