Show marca Mitriță! A marcat încă un gol de senzație pentru New York | VIDEO

Meciul și golul pentru Alexandru Mitriță la noua sa echipă, New York City.

Fostul căpitan al Universității Craiova a punctat în ambele amicale disputate în tricoul formației americane, primul în Dubai, cu AIK Stockholm, al doilea în SUA, pe terenul celor de la SC Nashville. A fost o nouă execuție spectaculoasă a „Piticului”, după o acțiune personală, finalizată cu un șut la vinclu, de la 25 de metri, în minutul 40. Scorul a fost deschis de Moralez, în minutul 28, din penalty.

„A fost o fază asemănătoare, dar și mai spectaculosă decât cea  din care a marcat cu AIK, fiindcă a fost una personală, după ce a trecut practic printr-un adversar, a șutat cu efect în colțul porții” notează presa americană. „Vă lipsește Giovinco? (n.r. – plecat recent din MLS) Îl aveți acum pe Mitriță!”, „Bine ai venit în America, Alexandru Mitriță!”, sunt alte reacții.

Mitriță a evoluat preț de 76 de minute și a mai avut alte faze periculoase, scorul final fiind 2-0 pentru echipa din „Big Apple”. New York City va debuta în noul sezon din Major League Soccer pe terenul formației Orlando City, de la ora 21:30, în prima etapă a noului sezon din Major League Soccer.

Rezultatele echipei New York în meciurile amicale:

  • vs. Copenhaga 0-2
  • vs. AIK Stockolm 1-1
  • vs. Minnesota 0-1
  • vs. Nashville 2-0

New York City a terminat sezonul trecut din MLS între primele 8 echipe din SUA. A fost eliminată în sferturile de finală ale play-off-ului, după 1-4 la general cu Atlanta United.

Echipa lui Mitriță începe stagiunea 2019-2020 pe 2 martie. Primul meci este în deplasare, pe terenul celor de la Orlando City.

Publicat: 23 02. 2019, 12:18
Actualizat: 23 02. 2019, 15:14