Sepsi le-a lăsat cu ochii în soare pe Steaua și Dinamo!** UITE ce echipă și-a găsit

Laszlo Sepsi (foto, 24 de ani), fostul fundaș al Timișoarei, a ajuns la un acord cu gruparea ucraineană Dinamo Kiev, iar în zilele următoare va semna un contract pe trei sau patru sezoane. Sepsi va fi al patrulea fotbalist român care va îmbrăca tricoul alb-albastru, după Tibi Ghioane, Florin Cernat și Cristi Irimia.

Jucătorul român a fost declarat liber de contract după ce și-a depus memoriu la TAS, pentru că nu și-a primit salariul mai mult de trei luni de zile. Sepsi a plecat cu scandal de la Timișoara după ce s-a certat cu Marian Iancu din cauza faptului că nu a acceptat continue la Poli și să ajute echipa să promoveze în Liga I. (Victor STOICESCU)

SERIE B – Stoian, „armăsarul din Est”
Adrian Stoian (20 de ani), mijlocaș împrumutat la Bari de AS Roma, produs al Școlii de fotbal „Gică Popescu”, a reușit o nouă prestație excelentă în tricoul echipei din Serie B. Sâmbătă, în deplasare, cu Nocerina (1-1), Stoian n-a mai găsit poarta, dar a evoluat foarte bine timp de 67 de minute. „Încă o dată, el a fost cel care a strălucit. El, Adrian Stoian, armăsarul Estului, cât a avut benzină a «rupt» banda lui Bari cu viteza sa supersonică, dar a obosit treptat și, în cele din urmă, a fost schimbat”, l-a lăudat site-ul www.tuttobari.com. Din vară la Bari, Stoian a reușit patru goluri în 15 meciuri (nouă ca titular).

Publicat: 06 02. 2012, 03:00
Actualizat: 11 02. 2012, 14:04