Semieșec pentru Șumudică în Turcia! Cu Săpunaru și Lung junior în echipă, Kayserispor a remizat cu Trabzonspor, în etapa a 11-a

Încurajările fanilor prezenți la antrenament n-au funcționat pentru echipa lui Șumudică. Kayserispor a remizat, sâmbătă, scor 0-0, pe teren propriu, în meciul jucat împotriva celor de la Trabzonspor, fosta echipă a lui Alexandru Bourceanu.

Silviu Lung jr, Cristi Săpunaru, Tiago Lopes și Fernando Boldrin, toți trecuți prin Liga 1, au fost titulari, însă brazilianul, fost la FCSB și Astra, a fost înlocuit în minutul 59, cu Asamoah Gyan.

În urma rezultatului, Kayserispor urcă temporar pe locul 3 în clasament, cu 19 puncte, la unul în fața celor de la Beșiktaș, care au un meci mai puțin disputat. De partea cealaltă, Trabzonspor se află pe poziația a 11-a, cu 13 puncte.

Pentru echipa lui Marius Șumudică urmează meciul cu Genclerbirligi, programat pe 19 noiembrie, de la ora 13:00, în etapa a 12-a din campionatul Turciei.

 

Publicat: 04 11. 2017, 15:08
Actualizat: 04 11. 2017, 15:09