Se pregătește plecarea lui Chiricheș!? Căpitanul naționalei intră într-o afacere de 60 de milioane de euro. Anunțul presei din Italia

Vlad Chiricheș (28 de ani) a semnat un nou contract cu Napoli, valabil până în 2021, dar nu e sigur că va rămâne pe San Paolo. Potrivit presei din Italia, Carlo Ancelotti, noul antrenor al napoletanilor, vrea să-l includă pe căpitanul echipei naționale într-o afacere de 60 de milioane de euro. Obiectivul? Federico Chiesa, atacantul de 20 de ani al Fiorentinei.

Plecat din același punct cu Ianis Hagi, fiul lui Enrico Chiesa a marcat de șase ori în 36 de partide jucate pentru Fiorentina sezonul trecut și, la 20 de ani, a devenit o țintă pentru marile echipe din campionatul Italiei. Napoli a fost prima care s-a interesat, dar faptul că Juventus „dă târcoale” îl face pe Aurelio De Laurentis, patronul lui Napoli, să apese pedala de accelerație.

După ce Fiorentina a respins primele propuneri din partea lui Napoli, Carlo Ancelotti și De Laurentis au început să caute o variantă de mijloc pentru a nu fi nevoiți să plătească o sumă exorbitantă. Iar concluzia la care au ajuns cei doi e o ofertă de 60 de milioane de euro plus un jucător la schimb. Iar fotbaliștii oferiți de Napoli sunt Lorenzo Tonelli și…Vlad Chiricheș!

De altfel, De Laurentis face eforturi mari pentru a-l aduce pe Chiesa sub comanda lui Ancelotii, presa din Italia dezvăluind că patronul lui Napoli a avut chiar o întâlnire privată cu jucătorul, în încercarea de a-l convinge să accepte mutarea pe San Paolo.

Publicat: 17 06. 2018, 11:43
Actualizat: 17 06. 2018, 11:44