Șansa carierei pentru Cristi Chivu: este favorit să o preia pe Inter Milano! Italienii au făcut marele anunț: „Reprezintă alegerea logică!”

Cristian Chivu in cadrul Adunarii Generale a FRF, desfasurata in Sala Nicolae Dobrin de la sediul Federtiei Romane de Fotbal din Bucuresti, mircuri 18 aprilie 2018. © FOTO Razvan Pasarica/SPORT PICTURES
Vezi galeria foto - 4 poze

Cristi Chivu (41 de ani) este favorit să o preia pe Inter Milano, au anunțat jurnaliștii de la Tuttosport.

Antrenorul lui Inter, Simone Inzaghi, este pe făraș la Inter Milano, după ce rezultatele din ultima perioadă nu au fost satisfăcătoare. Înfrângerea suferită în fața lui AS Roma, 2-1, pare a-i fi determinat pe șefii italienilor să pună piciorul în prag și să îi caute înlocuitor tehnicianului.

Potrivit jurnaliștilor de la Tuttosport, Cristi Chivu ar fi „alegerea logică”, astfel că antrenorul român ar putea să devină tehnicianul uneia dintre cele mai cunoscute echipe din lume.

Șansa carierei pentru Cristi Chivu: este favorit să o preia pe Inter Milano! Italienii au făcut marele anunț: „Reprezintă alegerea logică!”

Jurnaliștii italieni de la Tuttosport au anunțat că Inter Milano ar putea fi preluată de Cristi Chivu, cel care până acum a făcut performanță pe banca tehnică a echipei de tineret a clubului „nerazzuri”.

„Chivu a luat-o de jos, de la echipa U14. A promovat la Primavera și a cucerit titlul. El reprezintă alegerea internă logică, managerul care ar fi evoluat cel puțin până la pauza provocată de Campionatul Mondial (20 noiembrie 2022)”, au notat jurnaliștii de la Tuttosport.

O altă pistă pe care o au conducătorii lui Inter Milano este Dejan Stankovic, liber de contract după ce s-a despărțit de sârbii de la Steaua Roșie Belgrad. Acesta a petrecut nu mai puțin de nouă sezoane pe „Giuseppe Meazza”.

De cealaltă parte, Cristi Chivu a evoluat pentru Inter între 2007 și 2014, timp în care a câștigat Liga Campionilor, un Campionat Mondial al Cluburilor și două Supercupe ale Italiei. În 2018 și-a început cariera în antrenorat, la Inter U14, apoi a urcat câte un nivel în fiecare sezon până când a ajuns la Inter Primavera, alături de care a câștigat titlul în „Cizmă” și a jucat în faza grupelor UEFA Youth League.

Publicat: 03 10. 2022, 19:20