S-a aflat salariul lui Budescu la Al Shabab! Suma e fabuloasă

Constantin Budescu (30 de ani) câștigă un salariu anual uriaș la Al Shabab. Recent, Marius Șumudică, fostul său antrenor, a dezvăluit suma exactă care îi revine mijlocașului în fiecare sezon: 1.8 milioane de euro.

Budescu a fost la un pas să plece de la Al Shabab în această vară, dar s-a răzgândit și a decis să continue. Mijlocașul a plecat din România joi, în Germania, acolo unde echipa sa desfășoară un cantonament. Anunțul a fost făcut chiar de mijlocaș, iar unul dintre motivele pentru care a decis să continue ar putea fi salariul foarte mare. „Budescu are 1.8 milioane de euro salariu. Cine să îi dea banii ăștia? În România nu există nimeni să îi dea banii ăștia, oricât ar vrea Budescu să se întoarcă. Noi nu putem să plătim banii aștia. El mai are 2 ani de contract, 3.6 milioane euro. I-am spus: ‘trebuie să fii nebun la cap să pleci”.

Indiferent, și dacă mă antrenez în parc de 3 ori, ce să faci? Asta e. Stau să îmi iau banii, 3.6 milioane. Fiindcă nu mă mai întâlnesc cu banii ăștia. Să vină în România pe 10-15 mii?„, a declarat Marius Șumudică pentru Telekom Sport. După ce s-a anunțat că vrea să plece de la Al Shabab, FCSB și-a manifestat intenția de a-l readuce în România. Fotbalistul care a impresionat în trecut la Astra și FCSB a fost dorit cu orice preț de finanțatorul vicecampioanei României și a declarat public că-l așteaptă la echipă.

  • Mijlocașul mai are contract cu Al Shabab până în 2021

 

Publicat: 28 07. 2019, 14:50
Actualizat: 28 07. 2019, 14:51