Rusescu și-a descărcat nervii la paintball și a oferit primele declarații despre situația de la Sevilla! Ce a spus românul

Raul Rusescu nu își pierde speranța că va deveni în cele din urmă om de bază la Sevilla și încearcă să se integreze cât mai bine în lotul pregătit de Unai Emery. Andaluzii au mers marți să se relaxeze la paintball, iar românul a fost și el inclus în lot. Rusescu a făcut parte din echipa condusă de fundașul Federico Fazio, în timp cea cealaltă trupă a fost condusă de croatul Ivan Rakitic.

Fostul stelist a avut și o primă reacție după toate discuțiile din ultimele luni, care spuneau că nu a fost inclus în planurile primei echipe a Sevillei din cauza problemelor cu greutatea. „Veți vedea cine este adevăratul Rusescu. Nu am avut niciodată probleme cu surplusul de greutate”, a spus Rusescu.

Românul poate fi oprit în lotul pentru partida de joi, din Europa League, pe care FC Sevilla o va disputa pe teren propriu împotriva lui Freiburg.

Publicat: 01 10. 2013, 20:14
Actualizat: 01 10. 2013, 20:15