Românul Deian Boldor, considerat de presa italiană noul Chivu

Fotbalistul român al echipei Primavera a clubului AS Roma, Deian Boldor, în vârstă de 19 ani, a fost calificat de cotidianul Corriere dello Sport drept „noul Chivu”, jurnalul menționând că jucătorul este din ce în ce mai apreciat, informează gazzettagiallorossa.it.

S-a numărat printre primele achiziții ale directorului sportiv Walter Sabatini. Deian Boldor începe să se afirme la Primavera lui Alberto De Rossi și să fie apreciat. Fundașul român născut în 1995 a fost deja comparat cu conaționalul său Cristian Chivu, jucător care și-a lăsat amprenta la Trigoria. Cu un fizic puternic și cu viziune de joc, s-a numărat printre protagoniștii de la Viareggio Cup (n.r. – turneu amical ce a avut loc în prima jumătate a lunii februarie). În țara sa a făcut parte din naționalele de juniori la toate categoriile de vârstă, iar acum se bucură de prezența la echipa Under 21„, notează gazzettagiallorossa.it, în articolul „Boldor, crește frumos noul Chivu «giallorosso»”, citat din jurnalul Corriere dello Sport.

Deian Boldor a fost achiziționat de AS Roma în 2011, de la LPS Banatul.

Cristian Chivu a evoluat la echipa din Roma în perioada 2003-2007.

Publicat: 21 02. 2014, 16:53
Actualizat: 21 02. 2014, 16:54