Românul a ajuns în Anglia și a rămas uimit de ce a găsit. Nu se aștepta într-o sută de ani să fie totul cum era: „Nu mi-a venit să cred”
Fostul internațional Florin Gardoș (36 de ani) a dezvăluit impactul pe care l-a avut Premier League asupra sa, în perioada în care a jucat în Anglia, dar și cum pot fi ajutați în acest sens tinerii jucători români, cu potențial pentru a evolua în străinătate.
Debutul lui Florin Gardoș în fotbalul internațional a fost în 2014, în Premier League, când a ajuns la Southampton. Gardoș a jucat la acest club în perioada 2014-2018, atât la echipa de rezerve, cât și la cea de seniori.
Fostul fundaș central campion cu FCSB s-a retras din fotbal în vara lui 2023, iar în prezent este un dezvoltator imobiliar de succes.
Florin Gardoș, uimit de ce a găsit în Premier League
Florin Gardoș a ajuns la Southampton în 2014, fiind transferat de la echipa finanțată de Gigi Becali, iar ceea ce a găsit în Premier League era de necrezut pentru un el, care totuși venea de la un club de renume, cu rezultate importante în acea perioadă chiar și la nivel european.
„Nu mi-a venit să cred cât de rapid e jocul. Eu, care mă consideram un fotbalist tehnic și inteligent, cu știința jocului, zici că n-aveam timp niciodată. Cum făceam preluare, venea adversarul. Asta cred că mi-a scăzut mult nivelul de încredere, m-a îngrijorat.
Cea mai mare diferență eu zic că asta e, calitatea preluării și pasei. Nu viteza, calitatea fizică a jucătorului, ci calitatea tehnică. Busquets n-a avut viteză, dar vedea spațiile și făcea preluări în așa fel încât era de neatins”, a declarat Florin Gardoș pentru iAMsport.
Totodată, fostul internațional a subliniat că pentru a depăși acest moment de neîncredere a încercat să fie cât mai concentrat la antrenamente.
„Ar fi trebuit să lucrez și ceva în plus, doar că era un pic, știi, era și chestia asta că sunt în Premier League. Ce să fac, să îi zic cuiva să stea după mine să fac pase? Sunt lucruri pe care le regret cu privire la perioada aia”, a mai spus fostul fundaș.
Florin Gardoș: „Nu insistă antrenorii pe treaba asta”
Întrebat cum se poate aduce o schimbare în fotbalul românesc, Gardoș a afirmat că acest lucru se poate face încă de la nivel de copii și juniori și le-a transmis o sugestie antrenorilor de la acest nivel.
„Obișnuiți copiii de mici să joace pasele tare, ambele picioare, distanță mică între preluare și pasă. Teoretic nu ar fi o problemă mare. Însă, atunci când mai merg să văd grupe de copii, văd aceleași lucruri. Pasele alea, așa, în scârbă, plictisitoare, nu are nimeni chef. Nu insistă antrenorii pe treaba asta. Fotbalistul român nu are o știință a pasei și a preluării”, a mai spus Gardoș.
În cariera sa, în România, Florin Gardoș a jucat la Olimpia Satu Mare, Someșul Satu Mare, Concordia, Steaua/FCSB, CS U Craiova, Poli Iași și Academia Clinceni. De la acesta din urmă a luat o pauză în primăvara lui 2022, ca un an mai târziu să se retragă din activitatea fotbalistică.
- Gardoș a debutat la echipa națională a României în 2011 și a jucat în 14 meciuri.