Dennis Man, avertisment din partea unui fost internațional: „Acest transfer nu înseamnă nimic!”

Răzvan Raț (39 de ani), fostul fundaș stânga al echipei naționale, a analizat situația lui Dennis Man, atacantul în vârstă de 22 de ani transferat recent de la FCSB la Parma.

Fostul internațional avertizează cu privire la transferurile scumpe ale jucătorilor români în străinătate. Răzvan Raț a făcut o comparație cu plecarea lui Răzvan Marin (24 de ani), în ianuarie 2017, de la FC Viitorul la Standard Liege, în schimbul sumei de 4,5 milioane de euro, iar apoi, în iulie 2019, la Ajax, pentru 12,5 milioane de euro.

Acesta le transmite jucătorilor tineri că aceste transferuri sunt inutile dacă merg la echipe unde vor sta pe banca de rezerve.

Răzvan Raț, avertisment pentru Dennis Man, după transferul la Parma

„Acest transfer al lui Man, al lui Mihăilă… Uitați de preț sau de sumă! Aces transfer nu înseamnă nimic pentru el dacă se va întoarce peste un an sau va fi împrumutat în altă parte. O să fie și scenariul destul de realist în care Parma să cadă (n.r. să retrogradeze în Serie B). Sunt mai multe discuții în sensul ăsta, dar e foarte important, pentru că transferul nu înseamnă nimic dacă nu ajungi acolo să te impui, să joci titular, să dai un randament.

I s-a întâmplat lui Răzvan Marin. Nu e importantă suma. Ți se va da un timp mult mai scurt decât în România, în care trebuie să demonstrezi.

Din punct de vedere al echipei naționale și al factorului psihologic… Jucătorul care vine de la o echipă care se bate la retrogradare nu e în cea mai bună formă”, a spus Răzvan Raț, la Digi Sport.

Dennis Man a fost introdus deja în două meciuri la Parma, în înfrângerea cu Napoli, scor 0-2, și cea cu Bologna, scor 0-3.

Acesta a plecat de la FCSB în schimbul sumei de transfer de de 13 milioane de euro, urmând ca patronul Gigi Becali să încaseze și alte două milioane de euro din anumite clauze existente în contractul lui Dennis Man.

  • 6.5 milioane de euro este cota de piață a lui Dennis Man, potrivit Transfermarkt.com.
  • 14 goluri în 18 meciuri a înscris Dennis Man pentru FCSB, în actuala ediție a Ligii 1.
  • 41 de goluri a marcat Dennis Man, în total, în Liga 1, în cele cinci sezoane petrecute în tricoul lui FCSB.
Publicat: 09 02. 2021, 17:22
Actualizat: 09 02. 2021, 17:25