Radu Ștefan a semnat! Românul rămâne la cel mai înalt nivel până în 2021

SS Lazio a anunțat că fundașul român Radu Ștefan și-a prelungit contractul cu clubul din capitala Italiei până pe 30 iunie 2021. Fostul internațional român are 32 de ani, iar conform noii înțelegeri fundașul va juca în tricoul lui Lazio cel puțin până la 35 de ani.

Clubul antrenat de Simone Inzaghi a anunțat că Radu Ștefan a semnat un nou contract, iar astfel românul va ajunge la 13 sezoane în Serie A. Românul a devenit unul dintre jucătorii de bază ai echipei, de-a lungul anilor, și, totodată, unul dintre cei mai apreciați jucători ai italienilor.

Radu Ștefan a fost transferat de Lazio în 2008, de la Dinamo, într-un moment în care italienii au plătit 4.5 milioane de euro. De-a lungul perioadei sale în Italia, Radu Ștefan a jucat 317 meciuri și a marcat 7 goluri. 

⚪️🔵 Ancora a difesa dei nostri colori!

 

Publicat: 03 11. 2018, 20:11
Actualizat: 04 11. 2018, 08:58