Radu Drăgușin, desființat de un fost mare fotbalist român: „Se premiază ciobănia?! E limitat, rudimentar”

Radu Drăgușin (21 de ani) e dorit de marile forțe ale Europei, însă nu e deloc pe placul lui Florin Răducioiu (53 de ani).

Fundașul central de la Genoa a fost criticat aspru de Răducioiu, cel care a jucat la Dinamo, Milan sau Brescia.

Radu Drăgușin, desființat de un fost mare fotbalist român: „Se premiază ciobănia?! E limitat, rudimentar”

„Cu tot respectul pentru el, este un jucător foarte limitat din punct de vedere tehnic. Se premiază ciobănia?

Nu am absolut nimic cu el, este foarte tânăr, la început de carieră, dar dă două pase, în dreapta și în stânga, și două lovituri de umăr! Mi se pare că am pierdut esența fotbalului în România, premiem un fotbalist cu un stil de joc foarte rudimentar din punct de vedere tehnic”, a spus Răducioiu, potrivit GSP.

Răducioiu și-a continuat ofensiva la adresa lui Drăgușin!

Florin Răducioiu n-a fost de acord nici cu faptul că GSP l-a declarat fotbalistul anului pe Radu Drăgușin și nu pe Denis Alibec, vârful lui Muaither (Qatar), așa cum și-ar fi dorit cel care a scris istorie în tricoul naționalei României cu cele 4 goluri marcate la Mondialul din 1994.

„Alibec a dat foarte multe goluri, a contribuit la multe lucruri în fotbalul românesc, a făcut spectacol și a dat goluri… sunt revoltat de această decizie! Fotbalul înseamnă spectacol, goluri, driblinguri. Drăgușin nu a oferit absolut nimic. Este prea devreme pentru o asemenea decizie.

Este o decizie eronată, pripită, rușine celor care l-au desemnat! În schimb, trebuia premiat Alibec, care a fost extraordinar de spectaculos și foarte, foarte eficient. Fotbalul înseamnă spectacol, driblinguri, goluri, emoții.

Am fost un jucător care am dat goluri, am oferit emoții suporterilor români. Nimeni nu a oferit emoții suporterilor români mai mult decât Alibec, deci este anul lui! Alibec mi-a transmis emoție pe teren, ceea ce Drăgușin nu a reușit”, a adăugat Răducioiu.

 

Publicat: 21 12. 2023, 23:37