Radu Drăgușin, cel mai bun tânăr fotbalist de la Juventus! Fundașul român, la primul premiu individual în Italia

Radu Drăgușin, fundașul central în vârstă de 19 ani al lui Juventus, a fost desemnat cel mai bun tânăr jucător al torinezilor, în 2020.

A șasea ediție a premiului „Giovani Bianconeri” a fost câștigată de către Radu Drăgușin, potrivit publicației italiene cu același nume.

Au votat nu mai puțin de 52 de experți, printre care jurnaliști italieni, antrenori, fotbașiști și agenți FIFA.

Radu Drăgușin, desemnat cel mai bun tânăr fotbalist de la Juventus

Fundașul român a primit cele mai multe voturi și a adunat 311 puncte. Pe podium s-au mai clasat Nicolo Fagioli, mijlocaș ofensiv în vârstă de 20 de ani, cu 264 de puncte, și Elia Petrelli, atacant în vârstă de 19 ani, cu 206 puncte.

Precedentele ediții ale premiului „Giovani Bianconeri” au fost câștigate de către Luca Clemenza, Pol Lirola, Moise Kean, Nicolo Fagioli, respectiv Hans Nicolussi Caviglia.

„Născut în București (România), pe 3 februarie 2002, Radu Drăgușin a ajuns la Juventus la vârsta de 17 ani, în 2018, după ce și-a arătat calitățile în țara sa, la clubul Regal.

După ce și-a făcut un nume la echipa Primavera, Drăgușin a fost promovat imediat la echipa U23, cum care a început sezonul. Totuși, a fost rapid inclus de Pirlo în lotul primei echipe, debutând în meciul Juventus – Dinamo Kiev, din grupele Champions League.

Apoi a apărut în Serie A, pe 13 decembrie, la meciul Genoa – Juve 1-3, dar și în două meciuri din Cupa Italiei, cu Genoa și Spal”, au scris italienii despre Radu Drăgușin.

  • 800 de mii de euro este cota de piață a lui Radu Drăgușin, potrivit Transfermarkt.
  • 2 trofee are deja în palmares Radu Drăgușin: Cupa Italiei la nivel de Serie C, cu Juventus U23, și Supercupa Italiei cu prima echipă a lui Juventus.
  • 1 meci a jucat Radu Drăgușin pentru Juventus în Serie A, în acest sezon, scor 3-1 cu Genoa.
  • 1 meci a jucat fundașul român și în Liga Campionilor, alături de Juventus, scor 3-0 cu Dinamo Kiev.
Publicat: 08 03. 2021, 17:15
Actualizat: 08 03. 2021, 17:18