Radu Drăguşin depinde de marea decizie a lui Daniel Lewy. Postecoglou va fi dat afară: un nume important de la Manchester United a fost propus

Foto: Profimedia (03.06.2025)
Vezi galeria foto - 4 poze

Viitorul lui Radu Drăgușin depinde de următoarea decizie a lui Daniel Lewy, conducătorul lui Tottenham. Ange Postecoglou ar putea fi dat afară, iar Michael Carrick, un nume important de la Manchester United, a fost propus pentru a prelua postul.

Radu Drăgușin ar putea reveni pe teren abia la finalul verii sau în toamnă. Acum fundașul central se recuperează după accidentare și la întoarcerea pe gazon nu l-ar mai putea găsi pe banca tehnică pe australianul Postecoglou.

Radu Drăgușin ar putea avea un nou antrenor, o legendă a lui Manchester United

Michael Carrick a devenit favoritul conducerii lui Tottenham pentru a prelua banca tehnică. Vestea a fost oferită de Joe Cole, fostul mijlocaș al celor de la Chelsea Londra. Ange Postecoglou a beneficiat de multă răbdare din partea englezilor, dar aceștia vor o schimbare.

„La Tottenham, Daniel Levy nu prea are foarte mulți candidați pentru post. A mers la impresie, a mers la siguranță, a mers în afara trendurilor, dar nimic nu a părut că a mers. Michael Carrick e singura opțiune bună pentru poziția de manager. E un fost jucător al lui Spurs, care înțelege clubul, așa că va fi destul de bine. Totuși, mi-ar plăcea să îl văd înapoi pe Glenn Hoddle, în ceva funcție. Știu că fanii lui Tottenham ar iubi să îl vadă înapoi, pentru că are cea mai bună inteligență fotbalistică pe care o cunosc. Poate va veni să îl susțină pe Michael Carrick. Clubul are nevoie să-i unească pentru a trece peste aceste momente crunte ale ultimului sezon”, a spus fostul jucător al lui Chelsea, Joe Cole, conform Football365.

Sezon salvat pe final de Ange Postecoglou

Rezultatele negative i-au dus pe londonezi în partea de jos a clasamentului, terminând pe poziția 17 în Premier League, primul de deasupra retrogradării, cu 38 de puncte. Mulți au pus rezultatele inconstante pe seama accidentărilor dese, mai ales din compartimentul defensiv.

Pe plan european, Tottenham a arătat mult mai bine și a reușit să se impună în finala Europa League, împotriva celor de la Manchester United, scor 1-0. Acesta a fost primul trofeu după o perioadă de seceta de 17 ani, atunci când au câștigat Carling Cup. Chiar Ange Postecoglou promitea faptul că în al doilea sezon, adică cel actual, va aduce un trofeu pentru club, așa cum s-a și întâmplat, dar mulți fani l-au contestat pe australian, cerându-i demisia de-a lungul sezonului.

Publicat: 03 06. 2025, 18:28