Radu Drăgușin a postat trei cuvinte. Vestea momentului despre starul României
Radu Drăgușin a făcut recent o postare pe contul personal de Instagram și a scris doar trei cuvinte, prin care a dat de înțeles că este tot mai aproape de revenirea pe teren.
Reamintim că internaționalul român s-a accidentat la începutul acestui an, într-o partidă pe care Tottenham a disputat-o în UEFA Europa League.
Ce a scris Radu Drăgușin pe Instagram
Radu Drăgușin se recuperează după accidentarea pe care a suferit-o la începutul acestui an, în timpul unei partide pe care Tottenham a disputat-o în UEFA Europa League. Internaționalul român a primit un verdict crunt din partea medicilor, care i-au spus că a suferit o ruptură de ligament încrucișat. Astfel, pentru fundașul central a urmat o intervenție chirurgicală și o perioadă lungă de recuperare. Acum, Radu Drăgușin a revenit la antrenamentele formației din Premier League și așteaptă cu nerăbdare să revină pe teren.
Recent, internaționalul român a publicat o fotografie pe contul personal de Instagram, care este însoțită și de un mesaj: „Closer and closer (n.r. Din ce în ce mai aproape). Astfel, „tricolorul” a dat de înțeles că este foarte aproape de a reveni pe teren și de a îmbrăca, din nou, tricoul celor de la Tottenham.
Reamintim că, în ianuarie 2024, Radu Drăgușin a venit de la Genoa la Tottenham, iar pentru transfer s-a plătit suma de 25 de milioane de euro. Până la momentul accidentării de la finalul lui ianuarie, în meciul cu Elsborg, în UEFA Europa League, internaționalul român a jucat în 37 de partide, în toate competițiile, pentru gruparea din Premier League.
Conform platformei de specialitate Transfermarkt, Radu Drăgușin, fundaș central în vârstă de 23 de ani, este cotat în acest moment la suma de 25 de milioane de euro.
Radu Drăgușin poate fi împrumutat
Potrivit lui Bryan King, fostul scouter al clubului, internațional ar putea fi împrumutat în iarnă. Acest lucru este parte din planul pe care Totthenham în are pentru jucătorul român, care din cauza accidentării grave din ianuarie, nu a evoluat în niciun meci sub comanda lui Thomas Frank.
„Cred că Tottenham va dori să-l împrumute undeva și să-i verifice forma fizică fără ca el să pună presiune pe echipă. Spurs ar risca cu cineva care a fost accidentat pe termen lung și poate ar fi bine pentru ei să-l vadă evoluând la un alt club, fie în Premier League, fie în Europa.
Cred că ar putea încerca să îl împrumute în ianuarie pentru a vedea cum stă cu forma fizică și l-ar putea readuce oricând dacă arată bine.
Ce trebuie să facă acum este să-și dovedească forma fizică. Pentru asta, are nevoie de mai mult decât fotbalul de la echipa secundă”, a declarat Bryan King pentru Tottenham News.