Primul mesaj al lui Neșu după tragicul accident:** „Vă mulțumesc tuturor!”

La 65 de zile de la accidentul tragic prin care a trecut,
Mihăiță Neșu a adresat în premieră un mesaj pentru toți cei care
i-au fost alături. Suportul a fost site-ul oficial al lui Utrecht,
dar gândurile fundașului român s-au îndreptat către toți suporterii
care l-au sprijinit, într-o formă sau alta, în ultima perioadă.
„Vă mulțumesc tuturor!”, a transmis ieri Neșu, din
scaunul cu rotile.

De două luni, „Bichonul” trece printr-un coșmar. Pentru că
antrenamentul formal din 10 mai, dinaintea ultimei etape a
sezonului, i-a pus capăt carierei de sportiv. Vertebra cervicală,
veriga slabă în corpul unui fundaș firav la fizic, dar care părea a
avea oase de fier, a cedat la impactul cu masivul Alje Schut. I-a
semnat condamnarea la scaunul cu rotile. Deocamdată. Speranțe
există și nu vor să piară. În centrul de recuperare unde a fost
mutat, Neșu strânge din dinți și trage tare. La fel ca pe terenul
de joc. Ieri, a răspuns în premieră la mesajele de afecțiune pe
care le-a primit din Olanda și România.

„În
fiecare zi mă uit la pozele cu tricolorul
imens”

„Vă mulțumesc din toată inima! Sunt copleșit de ce-am
văzut. Florile, mesajele, bannerele, toate modurile în care mi-ați
arătat că sunteți lângă mine m-au ajutat”
, a transmis
Neșu, prin intermediul site-ului oficial al lui Utrecht. Recunoaște
că cel mai mult l-a impresionat susținerea pe care i-au arătat-o
fanii olandezi, pe 15 mai, în ultima etapă, la meciul cu AZ, primul
după tragicul accident: „În fiecare zi mă uit la pozele cu
tricolorul imens și eșarfele cu numele meu. A fost copleșitor și
atunci, mă copleșește și acum!”
.

„Acum îmi
pot controla căruciorul cu mâna dreaptă”

Teama de o paralizie completă a trecut. Neșu își simte o parte a
corpului și confirmă ceea ce au spus și medicii. Pregătirea de care
a avut parte ca sportiv l-a ajutat să înfrunte coșmarul. Nu doar
fizic, ci mai ales mental: „Recent, am început să îmi
controlez cu mâna dreaptă scaunul în care mă aflu! Înainte de asta,
mă ajutam de bărbie. Le iau ușor-ușor, sunt progrese mici, dar
extrem de importante pentru mine. E o muncă grea, dar nu există
nimic care să mă doboare! Mental, mă simt foarte
puternic”
. O revenire completă și continuarea carierei de
fotbalist par a ține de domeniul miracolelor. Nu și o viață
normală, zic medicii.


Vă mulțumesc tuturor care ați fost alături de mine.
A fost mai mult decât credeam că pot primi din partea
voastră

Mihai Neșu, fundaș Utrecht

Publicat: 16 07. 2011, 08:48
Actualizat: 16 07. 2011, 08:56