Prima declarație dată de Pițurcă după ce a revenit la Al Ittihad: „Am lenevit destul. Cei de la Al Ittihad mi-au simțit lipsa, toată lumea și-a dorit să mă întorc”

Antrenorul Victor Pițurcă a declarat că toată lumea de la Al Ittihad a dorit întoarcerea lui la conducerea tehnică a formației saudite, precizând că săptămâna viitoare va începe treaba la echipă.

„Fotbalul e viața mea. Am lenevit destul șase luni, așa că săptămâna viitoare o să încep treaba. După o lună am început să vorbesc cu cei de la Al Ittihad, mi-au simțit lipsa. A fost vorba de Loți, de Boloni, dar foarte repede au început discuțiile, toată lumea a dorit să mă întorc, președintele, suporterii. Acum e foarte important ce vom realiza acolo”, a declarat Pițurcă, pentru Dolce Sport.

Miercuri seară, Pițurcă a semnat un nou contract, pe un an și jumătate, cu Al Ittihad. Din staful său va face parte și Ștefan Iovan, care și-a reziliat contractul cu FC Vitorul. „FC Viitorul și antrenorul secund Ștefan Iovan au încheiat în termeni amiabili colaborarea. «Căpitanul de la Sevilla» își va continua activitatea la Al-Ittihad (Arabia Saudită), unde va face echipă cu Victor Pițurcă”, a anunțat site-ul grupării din Liga I.

Consiliul de conducere al clubului Al Ittihad a aprobat, marți seară, revenirea antrenorului Victor Pițurcă la conducerea tehnică a echipei, informează presa din Arabia Saudită.

Directorul executiv Hamid al-Balawi, un opozant al angajării lui Pițurcă, și-a anunțat demisia în urma deciziei conducerii clubului.

Victor Pițurcă, în vârstă de 59 de ani, a preluat prima dată pe Al Ittihad în octombrie 2014, după ce și-a reziliat contractul de selecționer al României. El i-a transferat, în pauza de iarnă, pe foștii steliști Lucian Sânmărtean și Lukasz Szukala la Al Ittihad, dar numai internaționalul român mai face parte din lot în acest moment.

Pițurcă a fost demis în vară, după ce Al Ittihad a terminat campionatul pe locul patru, ratând calificarea în Liga Campionilor Asiei.

Victor Pițurcă a fost înlocuit de Ladislau Boloni, dar și acesta a fost dat afară în urma înfrângerii suferite, la 22 noiembrie, pe teren propriu, scor 0-3 (0-2), în fața formației Al Ahli. Egipteanul Adel Abdulrahman a fost numit antrenor interimar după plecarea lui Boloni.

După nouă etape, Al Ittihad ocupă locul al treilea în clasamentul primei ligi din Arabia Saudită, cu 17 puncte. Al Hilal este pe primul loc, cu 24 de puncte, fiind urmată de Al Ahli, cu 21 de puncte.

Sursa: MEDIAFAX

 

Publicat: 10 12. 2015, 13:25
Actualizat: 10 12. 2015, 13:26