Pleacă Marica în vară?

Presa germană scrie că vârful de atac nu este fericit în Germania

Deși spune că așteaptă încă momentul în care va juca titular pentru șvabi, Marica pare că vrea să părăsească echipa unde este legitimat și Sergiu Radu, un alt jucător care se gândește la o plecare în vară.

Cotidianul german Bild a scris ieri că atacantul român, titular al naționalei antrenate de Victor Pițurcă, are oferte din Italia, de la Lazio, și din Ucraina, de la echipa care l-a vândut la VfB pentru 7 milioane de euro, Șahtior Donețk.

„Ciprian nu este fericit în situația în care se află“, a declarat consilierul său, Heinz Gruler. „El poate să își facă griji, pentru că liderii în atac sunt Mario Gomez și Cacau“, a continuat acesta, vorbind despre situația vârfului român. Nemții mai spun că Marica putea schimba statutul de rezervă la meciul trecut, cu Hamburg, dar atunci când a fost introdus pe teren nu a jucat pe postul său preferat, acela de vârf împins, și nu a putut schimba situația în bine.

"Cât mai poate accepta cel ce a reprezentat cel mai scump transfer din istoria lui Stuttgart rolul de rezervă?!" Bild

7 milioane de euro a plătit VfB Stuttgart pentru Marica, în vara lui 2007

2 goluri a înscris Marica pentru VfB în cele 24 de apariții în 1.Bundesliga

(Bogdan COROAMĂ‚ / bogdan.coroama@prosport.ro)

Publicat: 09 04. 2008, 18:44